Antena 3 CNN Externe Dramă umană de proporţii. MILIOANE de oameni au emigrat din Siria din cauza războiului civil

Dramă umană de proporţii. MILIOANE de oameni au emigrat din Siria din cauza războiului civil

Dramă umană de proporţii. MILIOANE de oameni au emigrat din Siria din cauza războiului civil
Sursa foto: Foto: Agerpres/EPA
09 Iul 2015   •   19:18

Cel puţin patru milioane de cetăţeni sirieni au emigrat din Siria din cauza războiului civil, fiind cei mai mulţi imigranţi sirieni din ultimii 25 de ani, conform unui raport realizat de ONU, relatează site-ul agenţiei Associated Press.
   
Potrivit unui raport întocmit de Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiaţi (UNHCR), tot mai mulţi cetăţeni de origine siriană au emigrat spre alte ţări din cauza războiului civil din Siria, numărul imigranţilor ajungând la patru milioane, cel mai mare din ultimii 25 de ani.
   
Un nou val de persoane care au părăsit teritoriul sirian, precum şi noi statistici din partea Turciei confirmă gravitatea procesului de emigrare cu care se confruntă cetăţenii sirieni, confirmă Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiaţi.
  
Potrivit reprezentanţilor UNHCR, încă 7,6 milioane de persoane sunt transferate din Siria.
   
"Este cea mai mare populaţie de emigranţi constituită în urma unui singur conflict de-a lungul unei generaţii", a declarat Înaltul comisar al UNHCR, Antonio Guterres. "Este o populaţie care are nevoie de susţinerea lumii, însă, în schimb, trăieşte în condiţii mizere şi se afundă din ce în ce mai mult în sărăcie", a mai precizat el.
   
Potrivit raportului, numărul de emigranţi a crescut în ultimele 10 luni, timp în care mai mult de trei milioane de cetăţeni sirieni au părăsit ţara. Turcia a fost afectată de acest val de plecări. Doar în luna iunie, mai mult de 24.000 de persoane au sosit în Turcia pe fondul conflictului dintre gruparea teroristă Stat Islamic şi militanţi kurzi. Cel puţin 1,8 milioane de sirieni s-au refugiat în Turcia, unde au constituit cel mai mare centru de refugiaţi din lume.
   
Zeci de familii fug din marile oraşe care au căzut pradă grupării Stat Islamic din cauza raidurilor aeriene ale armatei siriene, de o intensitate fără precedent.

Milioane de sirieni pleacă din ţară pentru a ajunge în ţările din Europa de Vest, parcurgând trasee periculoase pentru a scăpa de războiul civil din Siria şi pentru a găsi un loc în care vieţile să nu le mai fie ameninţate.
   
"Nu ne permitem să nu-i ajutăm, iar centrele pentru refugiaţi sunt depăşite de situaţie", a precizat Guterres.
   
Acesta este cel mai mare val de emigranţi din 1992 până în prezent. De atunci, războiul civil afgan a forţat 4,6 milioane de oameni să părăsească Afganistanul.

×
Subiecte în articol: Siria razboi civil
Parteneri
Horia Constantinescu a demisionat de la șefia ANPC
x close