Antena 3 CNN Externe Durere mare în Arabia Saudită. Regele Abdullah a murit azi noapte

Durere mare în Arabia Saudită. Regele Abdullah a murit azi noapte

Durere mare în Arabia Saudită. Regele Abdullah a murit azi noapte
de O.P.    |    23 Ian 2015   •   06:44

După o luptă crâncenă pentru a rămâne în viaţă, Regele Abdullah al Arabiei Saudite s-a stins din viaţă în această noapte, la ora 24, ora României. 

Internat pentru probleme respiratorii, acesta a murit de pneumonie, după ce a stat intubat timp de trei săptămâni. Avea 90 de ani şi a fost văzut ca un reformator, de susţinători, şi ca un dictator, de critici.

Oficial, el a urcat pe tron în august 2005, dar conducea Regatul încă din 1996, când fratele său vitreg, la acel moment rege, a suferit un atac cerabral şi nu şi-a mai putut executa îndatoririle.

Abdullah va fi înmormântat în această după-amiază, iar fratele său, Salman, în vârstă de 77 de ani, îi va urma la tron.

×
Parteneri
Zboruri comerciale, bruiate de ruşi inclusiv în spaţiul aerian al României
x close