Antena 3 CNN Externe Europa în derivă. Viktor Orban: "În aceste condiții, nu mai putem clădi Europa la care visăm cu toții"

Europa în derivă. Viktor Orban: "În aceste condiții, nu mai putem clădi Europa la care visăm cu toții"

Europa în derivă. Viktor Orban: "În aceste condiții, nu mai putem clădi Europa la care visăm cu toții"
Sursa foto: Foto: Agerpres
23 Iul 2016   •   16:14

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a declarat sâmbătă, la Universitatea de Vară de la Băile Tuşnad, că atacul de la Munchen l-a debusolat, în contextul în care Germania este percepută ca o garanţie de stabilitate în zonă.

"S-au întâmplat foarte multe lucruri în ultima vreme şi nu am fost atât de debusolat niciodată în viaţa mea cum m-am simţit aseară, după atentatul de la Munchen. (...) Noi, în ultimii 30 - 40 de ani, i-am văzut pe nemţi ca o garanţie a democraţiei noastre. Dar vedeţi ce s-a întâmplat aseară, ce s-a întâmplat cu câteva zile în urmă la Nisa. Se apropie de noi, asta e un lucru, dar un lucru şi mai grav este că acest atac s-a produs tocmai la nemţi, în acea ţară pe care noi o consideram ca punct de reper pentru noi, deci iată că nici acolo nu mai este garantat sută la sută", a afirmat Viktor Orban.

El consideră că, pe fondul atacurilor teroriste, în Europa creşte frica şi nesiguranţa, care generează neîncredere reciprocă, premierul ungar subliniind că oamenii politici au obligaţia să găsească soluţii la aceste probleme.

"Frica nu-ţi permite să faci nimic. Eşti paralizat de frică, nu mai poţi să-ţi deschizi inima, nu mai poţi să gândeşti clar. Încerci să-ţi deschizi inima, încerci să faci ceva măreţ, dar nu poţi să faci aceste lucruri. (...) Din păcate, această atmosferă de teamă nu permite nimănui să coopereze şi să aibă încredere unul în celălalt. Şi, în aceste condiţii, nu mai putem clădi acea Europă la care visam cu toţii mereu. (...) Trebuie să scăpăm de această frică de nesiguranţă, (...) trebuie să vedem ce putem face noi, politicienii, în acest sens. (...) Să ne gândim ce ar trebui să facă UE ca să dispară frica din viaţa europenilor", a arătat Viktor Orban.

Sursă: Agerpres
×
Parteneri
ANAT propune taxe noi pentru turiști
x close