Antena 3 CNN Externe Execuţii în masă! 16 pasageri ai unor autocare au fost ucişi de insurgenţii talibani, iar alţi 30 sunt ţinuţi ostatici

Execuţii în masă! 16 pasageri ai unor autocare au fost ucişi de insurgenţii talibani, iar alţi 30 sunt ţinuţi ostatici

Execuţii în masă! 16 pasageri ai unor autocare au fost ucişi de insurgenţii talibani, iar alţi 30 sunt ţinuţi ostatici
Sursa foto: Foto: Pixabay.com
31 Mai 2016   •   12:39

Insurgenţii talibani au executat marţi cel puţin 16 pasageri care circulau la bordul a 'trei sau patru autocare' în nordul Afganistanului şi ţin mai multe zeci ostatici, au informat autorităţile locale, citate de AFP.

Este primul atac de acest gen de la numirea, în urmă cu o săptămână, a noului şef al insurgenţilor talibani.

'Talibanii au executat 16 pasageri şi ţin ostatici încă 30', a declarat Sayed Mahmoud Danish, purtător de cuvânt al administraţiei provinciei Kunduz, unde s-au produs faptele. Potrivit EFE, numărul ostaticilor s-ar ridica la 200.

Shir Aziz Kamawal, un comandat al poliţiei locale, a vorbit la rândul lui despre un număr de 17 pasageri executaţi de insurgenţi.

Talibanii 'au oprit autocarele şi le-au cerut pasagerilor să coboare. Apoi le-au verificat identităţile', a spus Shir Aziz Kamawal. 'Au executat 17 persoane. Au eliberat unii pasageri, dar au încă ostatici', a spus el.

Insurgenţii talibani opresc frecvent circulaţia în zone unde se află în poziţii de forţă pentru a controla actele de identitate ale pasagerilor şi şoferilor. Apoi îi execută sau îi iau ostatici pe cei despre care cred că lucrează pentru guvernul afgan sau pe membrii minorităţilor etnice sau religioase.

În noiembrie anul trecut, mai mulţi membri ai minorităţii şiite hazara care circulau prin provincia Zabul au fost răpiţi de talibani.

Talibanii nu au făcut încă declaraţii publice despre evenimentele de marţi, dar îşi arată determinarea de a continua lupta, la o săptămână după desemnarea în fruntea lor a mollahului Haibatullah, comentează AFP. Acesta l-a înlocuit pe mollahul Mansour, ucis într-un tir al unei drone americane în Pakistan.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: talibani
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close