Antena 3 CNN Externe "Există un PERICOL grav! Monitorizăm activităţile ruseşti" Pentagonul publică o înregistrare cu survolarea unui bombardier (VIDEO)

"Există un PERICOL grav! Monitorizăm activităţile ruseşti" Pentagonul publică o înregistrare cu survolarea unui bombardier (VIDEO)

"Există un PERICOL grav! Monitorizăm activităţile ruseşti" Pentagonul publică o înregistrare cu survolarea unui bombardier (VIDEO)
Sursa foto: foto: wikipedia.org
02 Iun 2015   •   08:48

Pentagonul a publicat luni, într-un gest mai puţin obişnuit, o înregistrare video cu un bombardier rus de tip Su-24 care trece în zbor prin dreapta distrugătorului USS Ross, în Marea Neagră, exprimându-şi nemulţumirea faţă de felul în care presa rusă a scris despre acest lucru, relatează CNN.

USS Ross se afla la 25 de mile depărtare de coastele Crimeei, în apele internaţionale, în momentul în care s-au apropiat cele şase avioane de tip Su-24.

Avioanele ruseşti nu erau înarmate, potrivit unui oficial american din domeniul Apărării, iar cazul este considerat "de rutină".

Unele publicaţii ruseşti au scris că avionul rusesc a obligat distrugătorul american să părăsească apele teritoriale ruseşti în largul Crimeei. Însă Marina Statelor Unite afirmă că USS Ross nu şi-a schimbat cursul, aşa cum a scris presa, ci şi-a continuat misiunea, în apele internaţionale.

În înregistrare, făcută publică de către Forţele navale americane în Europa, apare un avion rusesc care zboară la aproximativ 500 de metri de distrugător, la aproximativ 180 de metri altitudine.

Marina a precizat că a făcut publică înregistrarea pentru a contrazice relatări din presa rusă.

Incidentul a avut loc după ce secretarul american al Apărării Ashton Carter a avertizat în legătură cu pericolul unei ofensive în această vară din partea separatiştilor proruşi care au ocupat Peninsula ucraineană Crimeea.

"Monitorizăm activităţile ruseşti, activităţile separatiştilor. Există o posibilitate şi un pericol grav", a declarat Carter într-un interviu pentru BBC, publicat luni.

×
Subiecte în articol: America
Parteneri
Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu rămâne în funcție! CSM a decis
x close