Fostul lider cubanez Fidel Castro a rostit, sâmbătă, primul discurs în Parlament din ultimii patru ani. În cadrul acestuia, Castro le-a cerut liderilor mondiali să-l convingă pe preşedintele american Barack Obama să nu atace Iranul, declanşând astfel un război nuclear.
"Lideri ai celor mai puternice ţări din lume - aliaţi sau adversari, cu excepţia Israelului - ar fi de acord cu mine şi l-ar îndemna pe preşedintele Obama să evite atacul", a spus Castro, citat de agenţia China Nouă.
Dacă Obama ar cere declanşarea atacului, "ar ordona decesul imediat al sute de milioane de oameni, inclusiv al unui număr necunoscut de americani", a spus Castro.
Fostul lider cubanez, care urmează să împlinească 84 de ani pe 13 august, a mai declarat că singurul om în măsură să ia o astfel de decizie este preşedintele Statelor Unite ale Americii.
"În ciuda tuturor evenimentelor, am realizat că există speranţă, ce-i drept, foarte mică. Dar dacă omenirea pierde această şansă să evite dezastrul, rasa umană nu va avea nicio posibilitate de salvare", a mai adăugat Castro.
Fostul lider de la Havana a surprins cu mai multe apariţii publice în ultima vreme, după o convalescenţă de aproape patru ani, urmare a dificilei intervenţii chirurgicale la stomac suferite în august 2006, care l-a obligat să-i predea puterea fratelui său, Raul. Apariţia de sâmbătă a fost a şaptea în decurs de o lună.
Antena3.ro
Fidel Castro îl avertizează pe Obama să nu atace Iranul
-
Istoria se repetă! Imagini incredibile din timpul cutremurului devastator din Indonezia, 2004
11 Apr, 13:13 | 3 comentarii -
Tată criminal! Şi-a împuşcat fiul în cap la şcoală şi apoi s-a sinucis. Fiica, martoră la execuţie
25 Mai, 23:29 | 0 comentarii -
Deşi este "slăbită", Iulia Timoşenko rămâne "combativă" şi cere sesizarea CEDO
25 Mai, 23:04 | 0 comentarii -
GSP.roLucian a rămas uimit de numărul mare de fani care l-au susţinut la cîntarul oficial: "Este incredibil cîţi oameni au venit după mine"
-
Reţea de proxenetism care exploata bărbaţi români, destructurată în Olanda
25 Mai, 22:22 | 0 comentarii -
Un hotel de 17 etaje a fost pus la pământ în numai şapte secunde
25 Mai, 22:11 | 0 comentarii
-
mai Luca ... chiar nu stii ce vorbesti ...cand o sa ai ceva ani de studiu si informatii serioase cu evenimentele din lume atunci sa vorbesti !
-
„În 2010 este debutul celui de-al treilea război mondial, care va începe în noiembrie și se va termina în octombrie 2014. Se va desfășura, la început, cu arme convenționale, ca apoi să aibă loc atacuri cu arme nucleare și chimice, spre final„, indică o profeție a celebrei clarvazatoare Vanga. Originara din Bulgaria, Vangelia Gushterova a devenit cunoscută după ce a prezis, printre altele, data exacta a inceperii celui de-al doilea razboi mondial, moartea lui Stalin, Perestroika, moartea printesei Diana, scufundarea submarinului Kursk si căderea turnurilor gemene din SUA. Clarvăzătoarea din Bulgaria spunea că al Treilea Război Mondial va fi declanșat în 2010, în momentul în care se va atenta la viața unor conducători guvernamentali și după un conflict în zona Hindustan, India.
Vanga a prezis inca din 1989 prabusirea Gemenilor
-
Ma uit la anumite comentarii si nu-mi vine sa cred ca exista oameni atat de prosti incat sa il ia in serios pe senilul asta. De fapt, ma mir ca il si asculta cineva. "Raboi nuclear", auzi la el. . . Pai daca nici asta nu e o dovada ca asta e senil si dus cu pluta, atunci nu stiu ce e. In primul rand, Iranul nu are arme nucleare, deci cum sa se declanseze un razboi nuclear? Dar bineinteles ca acesta este doar un mic amanunt pe care anumiti romani nu au puterea intelectuala sa il ia in considerare cand asculta astfel de specimene senile. Oricum, am ras cu pofta cand i-am citit declaratiile acestui senil patetic demn de mila.
-
- „Medvedev: Un atac israelian asupra Iranului ar putea duce la un război nuclear”... BIBLIA ȘI AL TREILEA RAZBOI MONDIAL ”“ IMPARATIA DE 1000 DE ANI:
http://www.colectionarul.info/ro/externe/biblia-si-al-treilea-razboi-mondial-imparatia-de-1000-de-ani/ -
Matei du-te si te roaga la doamne-doamne si lasa-ne vere! Nu are nici o treaba biblia cu atacul nuclear! Si biblia, si arma nucleara au fost inventate de om, amandoua cu acelasi scop de a teroriza prostimea!
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5






Dane e cazul sa te alfabetizezi! Fidel Castro este unul din cei mai longevivi lideri politici de pe planeta! Iar el a stiut sa apere o tara comunista la granita cu SUA! Nu e cazul sa iti spun cum! In plus sa stii ca exista niste stiinta numita geopolitica geoeconomie samd! Daca vei citi vei intelege! Nu vreau sa te cert dar parca ma ingrozesc ce semianalfabeti a creat perioada recenta in Romania! Usor de manipulat! Inca o data te rog sa ma ierti!