Antena 3 CNN Externe Fostul premier israelian, Ariel Sharon, LA UN PAS DE MOARTE

Fostul premier israelian, Ariel Sharon, LA UN PAS DE MOARTE

Fostul premier israelian, Ariel Sharon, LA UN PAS DE MOARTE
Sursa foto: Foto: Agerpres/AP
05 Ian 2014   •   13:11
Ariel Sharon, aflat în comă de opt ani, se află "în continuare într-un pericol iminent de a muri", a anunţat duminică directorul spitalului din Tel Aviv în care fostul premier israelian este internat, relatează AFP, conform Mediafax.
"Inima lui rezistă mai bine decât am crezut noi, dar este în continuare într-un pericol iminent de a muri (...) şi sunt mai pesimist ca înainte", a declarat Zeev Rotstein într-o conferinţă de presă susţinută în faţa Spitalului Tel Hashomer de la Tel Aviv.
"Aceste funcţii vitale, în special cele renale, nu au repornit", a subliniat profesorul Rotstein.
Întrebat despre posibilitatea unei refaceri a lui "Arik" (diminutivul lui Ariel, un prenume care înseamnă "leu" în ebraică"), el a răspuns că nu este "profet, dar nu este posibilă o ieşire din criză".
Starea sănătăţii fostului premier, aflat în comă în urma unui atac cerebral, pe 4 ianuarie 2006, se deteriorează treptat începând de miercuri.
Sharon va rămâne în istorie ca cel care a pregătit şi condus, în 1982, invazia Libanului vecin, la vremea respectivă el ocupând funcţia de ministru al Apărării, dar şi ca primul şef al unui Guvern israelian care a efectuat o retragere dintr-o parte a teritoriilor palestiniene, ocupate începând din 1967.
O comisie de anchetă a stabilit în privinţa responsabilităţii lui Sharon că acesta nu a prevăzut şi nici nu a împiedicat masacre în taberele palestiniene de refugiaţi de la Sabra şi Shatila, la Beirut, în septembrie 1982, comise de către o miliţie creştină aliată Israelului.
El a fost nevoit să demisioneze, ceea ce nu l-a împiedicat să devină premier în 2001, post în care a fost reconfirmat în 2003.
În 2005, într-o perioadă în care era considerat un campion al colonizării, el a procedat la evacuarea din Fâşia Gaza a celor aproximativ 8.000 de colonişti care s-au instalat în regiune la încurajările sale.
El a fost criticat dur din cauza acestei decizii, atât de către o mare parte a dreptei, cât şi de către grupul de lobby al coloniştilor.
Sharon a fost spitalizat pe 18 decembrie 2005 în urma unui "uşor atac cerebral" după care a recuperat rapid. Dar pe 4 ianuarie 2006 a intrat într-o comă profundă, după un "atac cerebral grav".

×
Parteneri
Cel mai căutat fugar american a fost prins la Vatican
x close