Franţa a prezentat, miercuri, politica faţă de minorităţi în cadrul Comitetului ONU pentru combaterea discriminării. Oficialii de la Paris au prezentat un raport prin care promit crearea unui minister special care să se ocupe de imigraţie, integrare şi dezvoltare a emigranţilor. Documentul recunoaşte şi existenţa unor cazuri de discriminare a romilor.
Franţa a recunoscut la ONU discriminarea nomazilor în ceea ce priveşte angajarea, accesul la locuinţe, la educaţie şi servicii medicale. Nu este cazul tuturor însă. Televiziunea France 3 a realizat un reportaj despre doi romi de origine română care au reuşit să se integreze în Franţa. Cuplul a depăşit toate problemele şi a reuşit chiar să beneficieze de o locuinţă socială.
Comunităţile întâlnite de reporteri aparţin populaţiei romilor şi au legături cu cei aproximativ şase milioane de romi din Balcani, dintre care aproximativ 2,5 milioane trăiesc în România.
Potrivit jurnaliştilor, ei sunt romi sedentari sau seminomazi, care păstrează propiile tradiţii, lucru mai puţin acceptat de restul populaţiei franceze.
Reportajul a fost realizat după ce, acum două săptămâni, preşedintele Nicolas Sarkozy a convocat o reuniune specială pentru a examina "problemele puse de comportamentul unora" dintre romi şi nomazi, după violenţele petrecute într-o localitate din centrul Franţei.
Antena 3
Franţa a recunoscut la ONU discriminarea nomazilor (VIDEO)
-
Istoria se repetă! Imagini incredibile din timpul cutremurului devastator din Indonezia, 2004
11 Apr, 13:13 | 3 comentarii -
Tată criminal! Şi-a împuşcat fiul în cap la şcoală şi apoi s-a sinucis. Fiica, martoră la execuţie
25 Mai, 23:29 | 0 comentarii -
Deşi este "slăbită", Iulia Timoşenko rămâne "combativă" şi cere sesizarea CEDO
25 Mai, 23:04 | 0 comentarii -
GSP.roLucian a rămas uimit de numărul mare de fani care l-au susţinut la cîntarul oficial: "Este incredibil cîţi oameni au venit după mine"
-
Reţea de proxenetism care exploata bărbaţi români, destructurată în Olanda
25 Mai, 22:22 | 0 comentarii -
Un hotel de 17 etaje a fost pus la pământ în numai şapte secunde
25 Mai, 22:11 | 0 comentarii
-
eu locuiesc in TIMISOARA si l avem ca primar pe CIUHANDRU dar stirile la televizor local erau ca si la BUCURESTI cu oameni fara adapost care au fost identificati amprentati introdusi in baza de date si verificati dupa care urcati in trenuri si trimisi in localitatile de domiciliu iar toate au incetat sa mai apara la tv dupa ce italieniis au schimbat fata de tigani dar asta nu inseamna ca noi nu ii discriminam acum este usor sa i criticam dupa ce le am desfintat locurile de munca si am introdus 10 clase obligatorii nu se mai pot califica la locul de munca in 6 luni
-
faptele ii fac sa fie expulzati... nu natia... chiar si tigani!
-
aia nu sunt rromi. sunt pur si simplu romani. si romani ca si ei sunt multi in franta, care s-au integrat si muncesc cinstit. NU au gasit un exemplu de rromi integrati, asa ca au mintit cu romanii astia 100%. nesimtiti !
-
Daca erau romani puri...se comportau ca atare(cautau un job, o locuinta decenta etc). Interesant e ca voi TZIGANII, cand va convine spuneti sus si tare ca sunteti romani insa la o adica urlati la fel de sus si tare ca sunteti discriminati ca etnie. Comportati-va civilizat si nimeni nu va mai avea nimic cu voi!
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5






Vrei sa faci bani dar nu-ti place sa umbli la interviuri si sa dai de sefi uraciosi? Vrei sa fii liber in graficul de munca, dar sa ai un salariu stabil si bun? Vrei sa stai acasa si sa lucrezi si asta sa nu iti afecteze veniturile? Atunci ai nevoie de lucrul pe care eu ti-l ofer. Nici un fel de inselatorie, sponsorizare de inceput, sau taxa de start in afaceri...Pentru doar 3-4 ore de lucru pe zi poti castiga 75-1000$ pe saptamana si mai mult daca lucrezi mai mult. Ce iti trebuie? Internet si calculator conectat la retea si un minim de cunostinte in accesari de site-uri on-line...restul, depinde doar de tine si de cat de multa staruinta iti dai. Lucrul e mai mult legat cu casuta de e-mail. Dati click pe urmatorul link:
http://www.AWSurveys.com/HomeMain.cfm?RefID=marianarama
si incepeti sa castigati cate 6 si cate 4 dolari pt fiecare sondaj completat. Fiecare sondaj ia mai putin de 1 minut. Se pot face lejer cate 26 de dolari in doar cateva minute. E gratis si e pe bune! Daca nu te descurci cu engleza trimite un e-mail cu titlul LUCRU la adresa: aramson@gmail.com si vei primi toate instructiunile necesare. Succes si spor la bani! Incepe acum!