Angajamentul pe care și-l lua Speer era uriaș. Planurile, schițate relativ destul de repede, au fost prezentate publicului la 28 ianuarie 1930. Reacția germanilor a fost cea prevăzută: un viu entuziasm, hrănit de presa care publica explicații și comentarii detaliate privind proiectele planificate. Der Angriffscria că acestea erau ”cu adevărat monumentale... depășind cu mult toate așteptările”, în timp ce Völkischer Beobachter declara că ”din acest deșert de piatră se va ridica noua capitală a Reich-ului de 1000 de ani.” Presa străină, mai puțin entuziastă, era și ea de acord. New York Times, spre exemplu, descria proiectul ca fiind ”poate cel mai ambițios” din era modernă.
Conform schițelor lui Hitler, planurile erau construite în jurul unui mare bulevard ce avea să traverseze capitala de la Nord la Sud, pe o distanță de 7 kilometri, străbătând inima orașului și făcând legătura dintre două noi gări. Lăsându-i-se mâna liberă în redesenarea acestor planuri, Speer și ucenicii săi au mers pe teren pentru a analiza terenul și au conceput o altă variantă, la fel de impresionantă.
Große Halle, Marea Sală sau Sala Poporului, ce trebuia să fie construită în apropierea Reichstagului, ar fi fost o clădire imensă, cu un dom de 16 ori mai mare decât cel al Basilicii San Pietro din Roma. Arcul de Triumf, înalt de 117 metri, trebuia – la cererea expresă a lui Hitler – să fie inscripționat cu numele celor 1,8 milioane de soldați germani morți în Primul Război Mondial. La fel de masiv ca și Große Halle, Arcul lui Hitler ar fi putut adăposti sub arcada sa Arcul parizian. Aceste monumente urmau să fie conectate între ele de un nou mare bulevard, iar în apropiere trebuiau să se afle un lac artificial și un vast centru statuar.
Grandomania arhitecturală
Multora le este cunoscută imaginea lui Hitler inspectând macheta albă realizată conform planurilor lui Speer, machetă ce i-a fost prezentată Fuhrer-ului la aniversarea sa, în aprilie 1939. Deși interesul lui Hitler în acest proiect era aproape exclusiv dedicat axei nord-sud pe care o avea în minte, planurile nu erau limitate la această zonă. Speer a reușit să încadreze ideea lui Hitler într-un design mult mai complex ce presupunea reorganizarea infrastructurii orașului.
În primul rând, rețeaua feroviară a Berlinului trebuia revizuită, cu două noi gări înlocuindu-le pe cele trei vechi; în plus, urma să fie construită o nouă linie ce încercuia centrul orașului. Și străzile aveau să fie redesante. Cele două noi mari bulevardele – axa nord-sud și axa est-vest, terminate în 1939 – erau doar piesele centrale ale unei restructurări radicale.
Suburbii întregi trebuiau construite pentru a asigura numărul de locuințe necesare pentru mai bine de 200.000 de berlinezi. Erau prevăzute și noi aeroporturi, incluisv unul pentru hidroavioane pe lacul din Rangsdorf. Chiar și parcurile orașului trebuiau revizuite; cu acest scop, au fost realizate studii de horticulutră pentru a afla ce specii erau necesare pentru restaurarea florei specifice regiunii în secolul al XVIII-lea. Atât de mare era scara planurilor pentru Germania încât tatăl lui Speer, el însuși arhitect, atunci când le-a văzut, a rezumat gândurile multor dintre contemporanii săi spunând ”Ai înnebunit de tot!”
În mod evident, doar o mică parte a acestor planuri avea să fie realizată. Vizitând Berlinul de azi, poți detecta urme ale planurilor pentru Germania doar dacă știi unde să cauți. Cea mai cunoscută rămășiță este bulevardul la vest de Poarta Brandenburg, vechea axă est-vest ce e și azi iluminată de câteva din lămpile stradale ale lui Speer. Columna Victoriei (inaugurată în 1873 după victoriile Prusiei asupra Danemarcei, Austriei și Franței din anii 1860-1870) a fost mutată în locația de azi pentru a face loc axei nord-sud. În suburbia din sud, Tempelhof, se găsește și azi uriașul cilindtru din beton – ce cântărește peste 12.000 de tone – acel Schwerbelastungskörperce avea ca scop testarea terenului nisipos pentru a vedea dacă poate susține imensa greutate a Arcului de Triumf. Prea mare și prea solid pentru a fi demolat, el e azi un monument istoric ce adune aminte de megalomania naziștilor.
Continuarea pe historia.ro
