Gripa porcină şi teoria conspiraţiei: În Germania populaţia primeşte un alt vaccin decât politicienii şi militarii
Vaccinul Celvapan, cel destinat politicienilor, funcţionarilor şi soldaţilor, este considerat a fi mai uşor de suportat de sistemul imunitar, informează Deutsche Welle. Purtătorul de cuvânt al Ministerului german de interne, Christopher Hübner, a declarat că statul german a achiziţionat 200.000 de astfel de vaccinuri.
Vaccinul destinat populaţiei se numeşte Pandemrix. El conţine elemente care amplifică efectele vaccinului, dar care pot genera şi reacţii adverse ale sistemului imunitar.
Autorităţile germane resping acuzaţiile aduse de presă potrivit cărora vaccinul destinat populaţiei nu ar fi sigur. Potrivit acestora, UE a aprobat trei feluri de vaccinuri 100% sigure. Oficialii susţin că la semnarea contractului cu firmele producătoare, nimeni nu a ştiut că există deosebiri între cele două vaccinuri.
Pentru a câştiga încrederea oamenilor în vaccinul destinat popolaţiei, cancelarul german Angela Merkel a declarat că se va lăsa vaccinată cu Pandemrix. Rămâne de văzut, însă, dacă germanii vor fi sau nu impresionaţi de gestul ei.
Antena3.ro
-
Istoria se repetă! Imagini incredibile din timpul cutremurului devastator din Indonezia, 2004
11 Apr, 13:13 | 3 comentarii -
Franţa convoacă o întâlnire urgentă cu membrii grupului "Prietenii Siriei"
26 Mai, 17:55 | 0 comentarii -
Poliţia spaniolă a arestat cinci cetăţeni moldoveni pentru falsificare de acte
26 Mai, 17:14 | 0 comentarii -
GSP.roCe l-a impresionat pe Bute la cîntarul oficial: "A fost incredibil"
-
Egipt. Candidatul la preşedinţie, Ahmed Shafiq, promite să nu revină la regimul Mubarak
26 Mai, 16:46 | 0 comentarii -
Campania lui Barack Obama a devenit mai agresivă. Atacurile împotriva lui Romney s-au înmulţit
26 Mai, 16:06 | 0 comentarii
-
teme de gandire: ACORDUL DE LA COPENHAGA si viitorul TRATAT DE LA SEUL. stiti despre ele? e cazul sa va informati. astea sunt lucruri cu adevarat GRAVE!!!http://saccsiv.wordpress.com/ si http://luptapentruortodoxie.blogspot.com/
-
In Germania este exact acelasi vaccin pentru functionari inalti ca si pentru populatie. Singura diferenta este ca vaccinul pentru populatie contine un conservant . Functionarii sunt obligati sa fie vaccinati deci nu este nevoie de conservant, data vaccinarii este fixa. Populatia poate veni cand vrea sau nu vrea. Vaccinul expira dupa un anumit timp de la data de productie.
-
Exact conservantul de care vorbeste omul de mai jos e problema, pentru ca e un derivat de mercur, una din cele mai toxice substante pt. om
-
Masoneria implica credinta intr-o divinitate , ce va este asa de greu de pus la cap? Vacinul asta a fost facut pe fuga deoarece acest virus este EXTREM de instabil ( poate sa faca o mutatie intr-o forma MULT mai periculoasa in orice moment.)
Daca este inventata in laborator sau nu , nu am cunostinta.Instabilitatea duce intradevar la faptul ca este facut de om , dar acesta nu este un motiv sa fim orbiti de teoria conspiratiei.Mercurul care este folosit ca un conservant este in cantitate mult prea mica ca sa dauneze cuiva.Ganditiva ca multe din alimentele consumate de dumneavoastra in fiecare zi contine o cantitate de mercur.
Aviz amatorilor de teoria a conspiratiei: De data asta , nu va face sa aratati stupid , va poate si ucide daca gripa se modifica prin mutatie si va prinde nevacinati.
Ps : see ya in 12/12/2012 ;) -
Nu mai vorbiti prostii, e vorba de un derivat organic de mercur si nu e toxic. Nu este mercur!
-
Conservantul se cheama thiomersal, este FOARTE toxic, odata injectat se descompune si elibereaza mercurul, efectele lui asupra omului au fost destul de putin studiate, dar se stie ca ramane mult timp in organismul omului, produce permebilitatea celulelor si moartea lor lenta. Mai cititi!
-
A-nceput selectia.............
-
Conservantul se cheama thiomersal, este FOARTE toxic, odata injectat se descompune si elibereaza mercurul, efectele lui asupra omului au fost destul de putin studiate, dar se stie ca ramane mult timp in organismul omului, produce permebilitatea celulelor si distrugerea lor lenta.
-
Tot_incerc_sa_ofer_niste_date_serioase_si_astia_imi_cenzureaza_comentariul, absolut_nimic_obscen_in_el, in_afara_adevarului, asa_ca_ii_fentez: Conservantul_se_cheama_thiomersal, este_foarte_toxic, odata_injectat_ se_descompune_si_elibereaza_mercurul, efectele_lui_asupra_omului_au_fost_destul_de_putin_studiate, dar_se_stie_ca_ramane_mult_timp_in_organism, produce_permebilitatea_celulelor_si_distrugerea_lor_lenta.
-
Tot in-cerc sa o-fer ni-ste da-te se-rioase si as-tia imi cen-zureaza co-mentariul, ab-solut nimic ob-scen in el, in afara ade-varului, asa ca ii fen-tez cu cra-timele astea, sc-uze: Con-servantul se chea-ma thio-mersal, este foar-te to-xic, odata ajuns in or-ganism se des-compune si eli-bereaza mercu-rul, e-fectele lui asupra omului au fost destul de p-utin stu-diate, dar se stie ca ra-mane mult timp in c-orp, pro-duce permeabi-litatea ce-lulelor si moar-tea lor len-ta.
-
Masonii? Esti dus rau!!! :))))
-
thiomersalul folosit drept conservant e mai mult decat toxic si elibereaza mercurul dupa introducerea in organism, cauzand distrugerea celulelor, autism si altele. e bomba cu ceas
-
Daca tot vorbiti atata de tiomersal aflati stimabililor ca si vaccinul gripei sezoniere pe care il puteti gasi in toate farmaciile din Romania cintine tiomersal....compus organomercuric...si deasemenea multe dintre vaccinurile obligatorii pe care bebelusii nostrii le fac. ...si pe care si dvs le-ati facut. De ce nu s-a sesizat nimeni pana acum.....Cantacuzino ce credeti ca a folosit pana acum drept conservant?????
-
nu pot posta numele conservantului ca imi cenzureaza astia comentariul!!!
oricum, e bomba cu ceas!
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5






Thiomersal (engl) sau Thimerosal (germ.) este o substanță chimică care conține un procent de 50% mercur și se folosește ca și conservant în preparate medicale sub formă lichidă precum vaccinuri. Thiomersal este o substanță neurotoxică, adică are o acțiune toxică la nivelul țesutului nervos. Este motivul pentru care el poate provoca autismul și alte boli neurologice. Prof.George a studiat efectele toxice ale acestei substanțe. El chiar a interzis soției sale orice vaccin contra gripei (Influenza) deoarece femeile gravide vaccinate cu un astfel de vaccin primesc o cantitate mare de Thiomersal și nu se știe unde se va acumula această substanță toxică: în sistemul nervos sau în rinichii fătului. (Scientists applaud move away from use of mercury, by Roger Highfield, Science Editor, The Telegraph, UK, August 10, 2004). Un studiu interesant arată că Von Bradstreet a putut găsi o cauzalitate între vaccinul ROR (rujeolă-oreion-rubeolă) care conține Thiomersal și tulburări de dezvoltare neurologică apărute la copiii vaccinați. Un studiu (www.impfo.ch) arată că la acești copii apare un deficit de Cisteină și Metionină. Se pare că este vorba de un defect al sulfonării lor datorată Thiomersalului.(”¦)