Antena 3 CNN Externe "Help Us!" Imigranţii şi-au reluat protestele în gara din Ungaria în care au fost daţi jos din tren

"Help Us!" Imigranţii şi-au reluat protestele în gara din Ungaria în care au fost daţi jos din tren

"Help Us!" Imigranţii şi-au reluat protestele în gara din Ungaria în care au fost daţi jos din tren
Sursa foto: Foto: Agerpres/EPA
04 Sep 2015   •   10:12

Imigranţii şi-au reluat vineri dimineaţă protestele la gara Bicske, unde trenul lor care se îndrepta spre vestul Ungariei a fost oprit joi, relatează postul public ungar de televiziune M1, citat de agenţia MTI.
   
Atmosfera a fost calmă în cursul nopţii la gara Bicske, unde imigranţii au rămas în tren, dar vineri dimineaţă şi-au reluat protestele, cu pancarte pe care scria că vor să plece în Germania şi că nu vor să meargă într-o tabără de refugiaţi.
   
Numeroşi poliţişti asigură ordinea la locul manifestaţiei.
   
Poliţia a precizat joi seara că aproximativ 500 de imigranţi se aflau în tren şi că nu cooperează cu autorităţile.
   
Imigranţii au urcat în tren la gara Keleti din Budapesta, joi dimineaţă, dar poliţiştii le-au cerut să coboare în oraşul Bicske, situat la 35 de kilometri vest de capitala ungară, în apropierea unei tabere de refugiaţi.
   
Poliţia a urcat câteva grupuri de imigranţi în autobuze care să-i transporte la centrul de recepţie din Bicske, dar mulţi dintre ei au refuzat.
   
Poliţiştii le-au transmis imigranţilor, prin intermediul translatorilor, că nu pot călători mai departe, spre vestul Europei, fără documentaţie validă.
 

×
Subiecte în articol: Ungaria Germania criza imigranţilor
Parteneri
Facturi Hidroelectrica, anunțul companiei pentru clienţi
x close