Antena 3 CNN Externe Imprimeria Naţională a Franţei, acuzată că a dat mită în România pentru a obţine contracte

Imprimeria Naţională a Franţei, acuzată că a dat mită în România pentru a obţine contracte

Imprimeria Naţională a Franţei, acuzată că a dat mită în România pentru a obţine contracte
Sursa foto: euro
01 Sep 2009   •   14:17

Imprimeria Naţională din Franţa este implicată într-un scandal. Conducerea companiei de stat este suspectată că a dat mită în valoare de sute de mii de euro pentru a obţine contracte în România, Georgia, Siria şi Senegal, arată Le Parisien.

Potrivit unei surse din interiorul anchetei, în România au fost deturnaţi aproximativ 300.000 de euro, prin intermediari. Anchetatorii au efectuat deja percheziţii în sediul central al Imprimeriei, precum şi la domiciliul mai multor persoane din conducerea instituţiei.

Preşedintele imprimeriei a fost concediat la sfârşitul lunii iunie. Loic de la Cochetiere a fost dat afară şi în locul lui a fost numit Didier Trutt.

Până la mjlocul anilor 1990, compania de stat realiza majoritatea actelor oficiale. În ultima perioadă, activitatea companiei s-a axat pe realizarea paşapoartelor biometrice.

De-a lungul activităţii sale, Imprimeria Naţională a Franţei a fost implicată în mai multe scandaluri de natură financiară şi socială.

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Franta mita România
Parteneri
SUA au dislocat în România cel mai nou sistem antidronă
x close