x close

Fii alături de noi!

UPDATE. Atentatele din Indonezia, soldate cu 7 morți, au fost revendicate de ISIS

de D.G.   •   14 Ian 2016   •   13:18
UPDATE. Atentatele din Indonezia, soldate cu 7 morți, au fost revendicate de ISIS 817
UPDATE 13.00:

Gruparea jihadistă Statul Islamic a revendicat atacurile comise joi în capitala Indoneziei, Jakarta, într-un mesaj postat de agenția de presă afiliată grupării teroriste, Al-Amaq, pe o rețea socială, informează DPA, citată de Agerpres.

'Luptătorii Statului Islamic au comis atacul armat din această dimineață, vizând cetățeni străini și forțele de securitate însărcinate cu protecția acestora în capitala indoneziană', a relatat Al-Amaq pe contul său Telegram.

Informația nu a putut fi verificată din surse independente.

Anterior, poliția locală anunțase că o grupare având legături cu organizația jihadistă Statul Islamic (SI) era suspectată de comiterea multiplelor atacuri care s-au soldat joi cu cel puțin șapte morți, dintre care cinci atacatori, în centrul capitalei indoneziene Jakarta, și care s-au inspirat din modelul atentatelor din noiembrie 2015 de la Paris.

-----------------

Cel puţin şapte persoane au fost ucise joi într-o serie de explozii produse în capitala indoneziană Jakarta, care au fost urmate de focuri de armă, în apropierea palatului prezidenţial şi a sediului ONU, relatează The Guardian în ediţia electronică, scrie Mediafax.ro.

Poliţia din Jakarta anunţă că atacurile s-au încheiat, cinci terorişti fiind ucişi.
Atacurile armate şi cu bombe comise joi la Jakarta s-au încheiat, a anunţat poliţia indoneziană, care a confirmat moartea a cinci atacatori şi a altor două persoane, relatează Associated Press în pagina electronică.
 
"Considerăm că nu mai sunt alţi atacatori în zona Sarinah. Am preluat controlul", a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei din Jakarta, colonelul Muhammad Iqbal. El a precizat că doi dintre atacatori au fost ucişi de poliţie.

Potrivit martorilor, cinci persoane au comis atacuri cu arme şi cu bombe în faţa centrului comercial Sarinah, situat în apropierea palatului prezidenţial şi a sediului ONU, unde se află de asemenea numeroase hoteluri de lux, clădiri de birouri şi ambasade, inclusiv cea franceză.

 
Mai multe explozii au fost auzite joi în centrul capitalei indoneziene Jakarta şi s-au înregistrat victime, au declarat martori oculari agenţiei Reuters, scrie jurnalul.ro.

Poliţia nu a fost disponibilă imediat pentru comentarii, dar potrivit contului oficial de Twitter al poliţiei din Jakarta, o explozie a avut loc în faţa unui centru comercial numit Sarinah mall.

Un jurnalist de la AFP a văzut, pe de altă parte, victime întinse pe trotuar.

O secţie de poliţie pe o arteră a oraşului a fost avariată după ce s-au auzit şase explozii. Cel puţin trei victime erau întinse pe trotuar. Focuri de armă au fost de asemenea auzite la faţa locului, potrivit jurnalistului.

Potrivit Metro TV, citată de agenţia DPA, trei explozii au avut loc lângă centrul comercial şi mai multe persoane au fost rănite. Schimburi de focuri aveau de asemenea loc între poliţişti şi atacatori în faţa unui magazin.

More photos post sarinah bomb a few min ago. Apparently shooting going on. #Jakarta. pic.twitter.com/Uhvkky2m70

— Edward Rees (@ReesEdward) January 14, 2016
Carmen Avram, premiată pentru întreaga carieră

Carmen Avram, premiată pentru întreaga carieră

Echipa În Premieră a demonstrat de nenumărate de ori un profesionalism rar în România și acest lucru se vede și în premiile pe care echipa le-a adunat în decursul anilor, în...

sati