Irak: Ali Chimicul, condamnat la moarte pentru a patra oară
Ali Hassan al-Majid a cerut, la acea vreme, atacarea satului irakian Halabja, în NE statului, când războiul dintre Iran şi Irak era pe final, motiv pentru care a primit o condamnare la moarte. Postul de televiziune irakiană Al-Iraqiya arăta că Majid va fi executat prin spânzurare.
Aceasta este cea de-a patra sentinţă de pedeapsă cu moartea.
Circa 5000 de persoane au fost ucise la Halabja, din care trei sferturi erau femei şi copii, în ceea ce se consideră a fi cel mai mortal atac cu gaze asupra unor civili.
Văr al lui Saddam, Majid şi-a câştigat macabara poreclă pentru ordonarea unui atacuri cu gaz otrăvitor, campanii de bombardamente şi deportări în masă ce au dus la moartea a circa 182.000 kurzi în anii 1980.
Anterior, el a mai fost condamnat la spânzurarea pentru genocid contra kurzilor, o a doua sentinţă în decembrie 2008 pentru crime de război comise în timpul revoltei şiite din 1991 în sudul Irakului.
Iar în martie anul trecut, Curtea supremă irakiană a dat o a treia sentinţă de condamnare la moarte pentru uciderea în 1999 a zeci de şiiţi în zona Sadr din Bagdad .
Oricum, el este cel mai cunoscut, probabil, pentru atacul de la Halabja în martie 1988, când avioane irakiene au aruncat timp de cinci ore un amestec de gaze, printre care Tabun, Sarin şi VX.
Antena3.ro
-
Istoria se repetă! Imagini incredibile din timpul cutremurului devastator din Indonezia, 2004
11 Apr, 13:13 | 3 comentarii -
Tată criminal! Şi-a împuşcat fiul în cap la şcoală şi apoi s-a sinucis. Fiica, martoră la execuţie
25 Mai, 23:29 | 0 comentarii -
Deşi este "slăbită", Iulia Timoşenko rămâne "combativă" şi cere sesizarea CEDO
25 Mai, 23:04 | 0 comentarii -
GSP.roLucian a rămas uimit de numărul mare de fani care l-au susţinut la cîntarul oficial: "Este incredibil cîţi oameni au venit după mine"
-
Reţea de proxenetism care exploata bărbaţi români, destructurată în Olanda
25 Mai, 22:22 | 0 comentarii -
Un hotel de 17 etaje a fost pus la pământ în numai şapte secunde
25 Mai, 22:11 | 0 comentarii
-
Si ma pish pe ei musulmani bai kkatule! Bine le-or facut americanii la nespalatii aia! Ce te intereseaza pe tine bai cretinule de musulmani? Esti un moo!st nespalat!
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5






Americanii si-au facut bunastarea lor pe lacrimile musulmanilor !