Antena 3 CNN Externe Iranul convoacă ambasadorii Marii Britanii, Olandei şi Danemarcei în urma tragediei de la parada militară

Iranul convoacă ambasadorii Marii Britanii, Olandei şi Danemarcei în urma tragediei de la parada militară

Iranul convoacă ambasadorii Marii Britanii, Olandei şi Danemarcei în urma tragediei de la parada militară
Sursa foto: Foto: Pixabay.com
23 Sep 2018   •   14:16

Iranul a convocat ambasadorii din Marea Britanie, Olanda şi Danemarca în urma atacului armat de la o paradă militară de sâmbătă, care s-a soldat cu 29 de morţi, conform presei de stat.

Cei trei oficiali au fost „informaţi de protestele Iranului privind găzduirea de către ţările lor a unor membri ai grupării teroriste” care a coordonat atacul, conform agenţiei de stat Irna.

Bahram Qasemi, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al Iranului, a cerut Danemarcei şi Olandei să extrădeze „atacatorii şi complicii lor” pentru a putea fi judecaţi. „Este inacceptabil că Uniunea Europeană nu îi pune pe lista neagră pe membrii acelor grupări teroriste doar pentru că nu au comis crime pe teritoriul UE”, a declarat Qasemi.

Din partea Marii Britanii, din cauza absenţei ambasadorului, a fost convocat însărcinatul cu afaceri, căruia i s-a transmis că este inacceptabil „că purtătorul de cuvânt al grupării teroriste Al-Ahvazi a putut să revendice atentatele printr-o reţea de televiziune din Londra”.

Liderul suprem al Iranului, Ayatollah Ali Khamenei, a acuzat statele din Golf susţinute de SUA că au coordonat atacul. „Această crimă este o continuare a planurilor statelor din regiune care sunt marionetele Statelor Unite iar scopul lor este să creeze instabilitate în ţara noastră tragă”, a declarat Khamenei.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: tragedie parada militara convocare
Parteneri
Cu cât vor fi penalizați românii care se pensionează anticipat
x close