Islandezii nu vor să plătească datoriile guvernului faţă de Marea Britanie şi Olanda
Peste 90 la sută din alegători au votat împotriva legii care nu era susţinută de niciun partid. Marea Britanie şi Olanda au avansat deja, pe această temă, un proiect de acord favorabil Islandei.
Potrivit AFP, aproximativ 230.000 de alegători au fost chemaţi la urne pentru a se pronunţa asupra unui acord privind rambursarea, până în 2024, a sumei de 3,9 miliarde de euro, avansată de Marea Britanie şi Olanda pentru despăgubirea cetăţenilor lor afectaţi de falimentul băncii Icesave în octombrie 2008. Rata de participare a fost de 54,5 la sută, mai scăzută decât cea de la alegerile legislative din aprilie 2009.
Perspectiva respingerii acordului la referendum a determinat guvernul să încerce în ultimele săptămâni să ajungă la un nou acord cu Marea Britanie şi Olanda. Sâmbătă seara, guvernul a anunţat că "va continua în următoarele zile eforturile hotărâte de a găsi o soluţie satisfăcătoare".
Fondul Monetar Internaţional nu a comentat rezultatul, dar un purtător de cuvânt al Ministerului olandez de Finanţe s-a declarat "dezamăgit" că acordul nu a intrat încă în vigoare, apreciind totuşi că este vorba despre o afacere internă a Islandei.
Antena3.ro
-
Istoria se repetă! Imagini incredibile din timpul cutremurului devastator din Indonezia, 2004
11 Apr, 13:13 | 3 comentarii -
Franţa convoacă o întâlnire urgentă cu membrii grupului "Prietenii Siriei"
26 Mai, 17:55 | 0 comentarii -
Poliţia spaniolă a arestat cinci cetăţeni moldoveni pentru falsificare de acte
26 Mai, 17:14 | 0 comentarii -
GSP.roCe l-a impresionat pe Bute la cîntarul oficial: "A fost incredibil"
-
Egipt. Candidatul la preşedinţie, Ahmed Shafiq, promite să nu revină la regimul Mubarak
26 Mai, 16:46 | 0 comentarii -
Campania lui Barack Obama a devenit mai agresivă. Atacurile împotriva lui Romney s-au înmulţit
26 Mai, 16:06 | 0 comentarii
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5






Ce s-ar intampla daca nici romanii n-ar fi de acord sa le mai dea banii inapoi la FMI?Si asa nu avem de unde le da.Daca tot ni s-a dus vestea in lumea intreaga ca suntem campioni la infractionalitate, macar sa nu-i dezamagim pe ce-i din vest si sa le dam ceea ce merita.