Israel admite că a ucis 189 de copii în Gaza
Forţele armate ale Israelului au admis că 189 de copii palestinieni sub vârsta de 15 ani au fost ucişi în timpul conflictului din Fâşia Gaza. Prima cifră oficială lansată de acestea referitoare la numărul de victime vorbeşte de un număr de 309 civili ucişi. Cu toate acestea, ministerul Apărării a lansat un număr total, ca şi Hamas şi alte organizaţii, de 1370 de decese.
Raportul israelian apare pe fondul declaraţiilor lui Benjamin Netanyahu, viitorul premier, care s-a prezentat ca pacifist şi i-a asigurat pe palestinieni că guvernul său va deveni partenerul lor.
?Cred că palestinienii trebuie să înţeleagă că au în guvernul nostru un partener pentru pace, securitate, şi pentru dezvoltarea economică rapidă a economiei palestiniene?, declara Netanyahu.
Cu toate acestea, el nu a mers până la a îmbrăţişa ideea soluţiei a două state, aşa cum intenţionează America să soluţioneze conflictul.
În plus, în timp ce Netanyahu făcea aceste declaraţii, postul de radio al armatei anunţa că s-a căzut de acord pentru construirea de noi case în zonele evreieşti din West Bank în zona cunoscută ca E-1, la câteva mile est de Ierusalim. Construcţia în această regiune ar împărţi West Bank în două ceea ce ar face şi mai dificilă crearea unui stat palestinian.
Postul de radio anunţa că aceasta face parte dintr-un acord secret cu Avigdor Lieberman, liderul partidului naţionalist Yisrael Beitenu , şi viitor ministru de Externe în noua coaliţie, ce va prelua formal puterea săptămâna viitoare.
Raportul armatei israeliene arată că din 1370 palestinieni ucişi în Gaza, 600 erau luptători de gherilă, iar alţi 320 erau ?neafiliaţi?. De asemenea admite că 189 din cei ucişi erau copii sub 15 ani.
Estimările palestiniene privind numărul morţilor sunt în mare parte aceleaşi. Poziţia celor două părţi diferă însă în ce priveşte numărul civililor ucişi, autorităţile palestiniene susţinând că peste jumătate din cei ucişi sunt civili. De asemenea, palestinienii îi listează ca fiind copii pe toţi cei sub 18 ani.
Un alt punct de divergenţă îl constituie modul cum pot fi catalogaţi cei 200 de poliţişti palestinieni ucişi în prima zi de conflict la o ceremonie de abolvire, în urma unui bombardament. Israel susţine că sunt luptători Hamas, conform logicii că Hamas guvernează Gaza şi controlează poliţia.
Antena3.ro
-
Istoria se repetă! Imagini incredibile din timpul cutremurului devastator din Indonezia, 2004
11 Apr, 13:13 | 3 comentarii -
Tată criminal! Şi-a împuşcat fiul în cap la şcoală şi apoi s-a sinucis. Fiica, martoră la execuţie
25 Mai, 23:29 | 0 comentarii -
Deşi este "slăbită", Iulia Timoşenko rămâne "combativă" şi cere sesizarea CEDO
25 Mai, 23:04 | 0 comentarii -
GSP.roLucian a rămas uimit de numărul mare de fani care l-au susţinut la cîntarul oficial: "Este incredibil cîţi oameni au venit după mine"
-
Reţea de proxenetism care exploata bărbaţi români, destructurată în Olanda
25 Mai, 22:22 | 0 comentarii -
Un hotel de 17 etaje a fost pus la pământ în numai şapte secunde
25 Mai, 22:11 | 0 comentarii
-
DE LA TEL AVIV, drumul principal merge aproape drept, pentru ca mai apoi, dupa ce a depasit aeroportul Ben Gourion, sa inceapa sa se onduleze, urcand spre Ierusalim printre colinele a caror cucerire de catre fortele israeliene, in 1948, a facut sa curga atata sange. Soseaua intra in orasul sfant prin vest, la o altitudine de 700 de metri.
Israelienii sau strainii au de fapt o multime de posibilitati: ei pot ajunge in centru si pe alte cai, atat prin nord, cat si prin sud. Nu si palestinienii din Cisiordania, pentru care este mult mai greu sa intre in orasul de trei ori sfant.
Daca au reusit sa treaca de punctele de control interioare, se lovesc de cel mai brutal obstacol inventat vreodata pentru a le controla si a le ingradi deplasarea in teritoriile ocupate: un zid de aproximativ zece metri inaltime, care va acoperi in curand intreaga parte orientala a cetatii, ascunzand peisajul si inchizand intrarile traditionale.
Zidul taie cele doua axe istorice - Ierusalim-Amman (drumul 417) si Jenin-Hebron (drumul 60). Monstruosul sarpe nu se mai opreste - pentru cisiordanieni - decat in patru puncte: Qualandiya in nord, Shuafat in nord-est, Ras Abu Sbeitan la vest si Gilo in sud.
Pentru a ajunge la acestea, ei trebuie insa sa ocoleasca, sa-si lase masinile si sa traverseze pe jos, vehiculele palestiniene (cu placute de inmatriculare verzi) fiind strict interzise in Ierusalim... Insarcinat de ministerul israelian al apararii cu conceptia, trasarea si constructia „barierei de securitate„ (potrivit terminologiei oficiale), colonelul Danny Tirza, colon din Kfar Adoumim, este supranumit de catre palestinieni „a doua Nakba„ (1).
Odata terminat, monumentalul sau proiect ar trebui sa aiba unsprezece puncte de control asemanatoare unor „terminale de aeroport„. Nu aceasta este insa impresia pe care o lasa intrarea de la Gilo.
Pretutindeni, panouri de avertizare: „Intrati unul cate unul„, „Asteptati-va randul„, „Pastrati curatenia„, „Scoateti-va haina„, „Respectati regulile„. Culoarele, delimitate pe margini si acoperite deasupra de grilaje, seamana mai degraba cu tunelurile prin care fiarele intra in arena circului... Nu exista insa aici vreun sef al arenei: o data ce ai trecut de prima poarta, daca luminita de avertizare iti arata ca se poate trece, o voce metalica iti cere sa-ti prezinti bagajele la control. Ghicesti o prezenta in spatele geamurilor fumurii blindate.
Apoi, in sfarsit, un om in carne si oase: un soldat imbracat neglijent, cu picioarele sprijinite de masa si cu un pistol-mitraliera Uzi in banduliera te observa din cap pana-n picioare, susotind sau vociferand ceva, in timp ce-ti controleaza actele.
La iesire, alte pancarte ureaza in trei limbi „calatorilor„: „Bine ati venit la Ierusalim„ (desi orasul se afla la 4 kilometri distanta) sau „Pacea fie cu voi„... Planul de partitie stabilit de Natiunile Unite in 1947 acordase orasului un „regim international special„, regim care ramane, de altfel, si in 2007, singurul statut recunoscut la nivel mondial. Insa razboiul din 1948 a provocat divizarea orasului intre Iordania si Israel, acesta din urma instalandu-si capitala in partea occidentala inainte de a anexa, in 1967, si partea orientala.
In 1980, o Lege fundamentala a proclamat „Ierusalimul intreg si reunificat capitala eterna a Israelului„. In absenta vreunei garantii a eternitatii, politica dusa de guvernele israeliene a vizat mentinerea hegemoniei asupra orasului, incercand sa impiedice impartirea cetatii si, pe cale de consecinta, nasterea unui stat palestinian cu Ierusalimul de Est drept capitala.
-
...NUMAI 189 DE COPII?????DA,MA INTREB,RESTUL DFE 1600 UNDE SUNT??
-
jidani ucigasi pe pamantul sfant !!! exista dunezeu ???
-
acum va-ti dat seama dupa ce mass-media dansa de bucurie atunci când același guvern jidanesc terorist pornea un război fără justificare și superfluu în Gaza . Aceeași mass-media păstra tăcerea atunci când guvernul decidea să lovească libertatea presei boicotând rețeaua Aljazeera TV, drept pedeapsă pentru că a arătat copii omorâți în timpul ultimei incursiuni a armatei israeliene în Gaza.
Dar pentru doi sau trei ziariști curajoși cu minte independentă, toată mass-media scrisă sau audio-vizual merge în cadență, ca un regiment prusac la paradă, atunci când este menționat cuvântul „securitate”.
Aparent, ei au reținut lecția libaneză: societățile hedoniste nu produc războinici spartani, și fără războinici reali la dispoziție, aveți interes să vă retrageți și să vă apărați de departe. În loc să se trimită unități speciale de infanterie în Fâșia Gaza în zori, este aparent cu mult mai facil să se dea drumul la bombe deasupra cartierelor suprapopulate, sau să fie înfometați locuitorii până ce se predau. Inutil să precizez că palestinienii, sirienii, Hizballah, iranienii și întreaga lume islamică vede foarte bine ceea ce se petrece. Ei analizează zilnic tacticile lașe ale israelienilor, știu că zilele Israelului sunt numărate.
-
pe jidanii astia mici o sa-i arda un foc mare
-
Ce-i cu atentatul din Pakistan 51 de morti.In total au murit din 1967 si pana acum 10.000 mii(zece mii )de palestinieni.In razboaiele civile in tarile musulmane si arabe au murit mai multi.Numai in Sudan 2 milioane.Evrei acolo nu sunt.IN afganistan tot 2 milioane.
-
sa se afle ce fac jidanii
-
VEZI AZI ATENTAT IN PAKISTAN 51 MORTI.IERI IN IRAK 26 MORTI.NU SUNT JIDANI ACOLO.ITI DORESC SA CAZI IN MAINILE ARABILOR SAU MUSULMANILOR.AI SA VEZI CUM SUNT TRATATI ORTODOCSII DE CATRE EI.
-
Nici unii, nici altii nu sunt de laudat. Dar evreii au inceput....
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5






Israelul nu este un Stat ca oricare altul ci unul terorist-aparhaid . Văd astăzi, cu o sfâșiere dureroasă, că pentru liderii Israelului, crima de război este o opțiune politică.Istoria are rolul ei. După Holocaust, cum ar fi putut comunitatea internațională să nu facă tot ce trebuia pentru a oferi poporului care scăpase de nazism șansa perenității? Decizie incontestabilă, dar injustiție fundamentală pentru palestinieni. „Care palestinieni?” Mai ales celor cărora li s-a spus: „Tu nu mai ești acasă la tine. Tu nu mai ești acasă la tine pentru că ONU a decis că pământul strămoșilor tăi nu-ți mai aparține.” Și ONU a decis astfel pentru că comunitatea internațională, în timpul conferinței de la Evian din 1939, închisese ușa în nas comunității evreiești, aruncând-o în infernul nazist. Occidentul voia să-și compenseze eroarea. O greșeală plătită pe spinarea palestinienilor, cărora nu li se poate face nici cel mai mic reproș. Ba da, unul singur: că se aflau acolo unde nu trebuia , in tzara lor din mosi stramosi PALESTINA primind din mila niste amarati jidani migratori goniti de prin toata lumea.
In 2009. Au trecut șaizeci și trei de ani de cand jidanii le-au furat tara . În 2009, nimic nu justifică faptul că Israelul, putere economică și militară, utilizează forța armată pentru a-și construi viitorul. Israelul poate continua cu războaiele sale. Israelul poate continua să interzică partidelor arabe să se prezinte la alegeri. Israelul poate face tot ceea ce vrea cu puterea sa, dar Israelul va cădea în fața legii, care este mai puternică decât el. Căci, în fața tuturor înțelegerilor și a tuturor coteriilor lumii, cel care are dreptate este cel mai puternic. Să nu ne lăsăm înșelați. Au mai fost războaie, vor mai fi și altele, cu ororile lor. Dar agresiunea Israelului asupra Gazei din decembrie 2008 marchează un punct de cotitură în Istorie.Ce este Gaza? Gaza este o parte a unui teritoriu căruia comunitatea internațională, din lașitate, nu a știut niciodată să-i impună calitatea de Stat. O populație izolată pe un teritoriu de 10 km pe 30, slăbită de o blocadă, fără posibilitate să iasă de acolo. De acum înainte, când Israelul vrea să câștige un război, atacă niște civili”¦ Sfârșitul unui sistem aparhaid.