Antena 3 CNN Externe Joe Biden a anunțat oficial că începe retragerea trupelor din Afganistan pe 1 mai. Procesul se va finaliza înainte de 11 septembrie

Joe Biden a anunțat oficial că începe retragerea trupelor din Afganistan pe 1 mai. Procesul se va finaliza înainte de 11 septembrie

“Este timpul să punem capăt celui mai lung război al Americii.“, a anunțat în urmă cu puțin timp președintele american Joe Biden.

Joe Biden a anunțat oficial că începe retragerea trupelor din Afganistan pe 1 mai. Procesul se va finaliza înainte de 11 septembrie
Sursa foto: Hepta
de Mia Lungu    |    14 Apr 2021   •   23:03

“Este timpul ca trupele americane să vină acasă. Vom începe retragerea finală pe 1 mai anul acesta. Nu ne vom grăbi să plecăm. O vom face în mod responsabil, deliberat și sigur și o vom face în deplină coordonare cu aliații și partenerii noștri, care au acum mai multe forțe în Afganistan decât noi”, a declarat Joe Biden, potrivit Reuters.

"Cred că prezenţa noastră în Afganistan trebuie să se concentreze asupra motivului pentru care am mers acolo în primul rând: să ne asigurăm că Afganistanul nu serveşte ca bază pentru a ne ataca din nou ţara. Asta am făcut. Am atins acest obiectiv", a spus preşedintele democrat.

"Statele Unite vor începe retragerea lor definitivă la 1 mai", dar "nu vor pleca în grabă", a continuat Joe Biden.

"Trupele americane, precum şi forţele desfăşurate de aliaţii noştri din NATO" vor "părăsi Afganistanul înainte de a 20-a comemorare a atentatelor odioase de la 11 septembrie" 2001, a adăugat el.

"Le vom cere talibanilor să-şi respecte angajamentul de a nu permite niciunui terorist să ameninţe SUA şi pe aliaţii lor de pe pământ afgan",

Unele trupe americane vor rămâne totuși pentru a proteja diplomații americani, dar oficialii nu au furnizat un număr exact. Președintele afgan Ashraf Ghani a declarat că a discutat cu Biden și că “respectă decizia SUA”

NATO a confirmat apoi că intenționează să înceapă retragerea trupelor la 1 mai, în conformitate cu ceea ce a anunțat președintele american. 

SUA și aliații săi au invadat Afganistanul în octombrie 2001, când a fost invocat articolul 5 din Tratatul de la Washington pentru singura dată în istoria NATO, ca răspuns pentru atacurile teroriste din 11 septembrie de pe teritoriul Statelor Unite, în urma cărora au murit aproape trei mii de persoane.

×
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close