Jurnalist moldovean, arestat două luni în Transnistria pentru trădare şi spionaj în favoarea Republicii Moldova
Jurnalistul a fost reţinut miercuri, 7 aprilie, în regiunea transnistreană a Republicii Moldova, iar două zile mai târziu o instanţă de judecată de la Tiraspol a decis prelungirea mandatului de arest. Ernest Vardanean este acuzat de serviciile secrete ale regimului transnistrean de "trădare şi spionaj în favoarea Republicii Moldova" şi riscă 12 până la 20 de ani de închisoare. Ion Manole a spus că atât el, cât şi familia jurnalistului nu ştiu nimic despre condiţiile de detenţie.
Vicepremierul pentru Reintegrare al Republicii Moldova, Victor Osipov, a declarat sâmbătă în cadrul emisiunii "Viaţa publică" de la Radio Moldova că acuzaţiile aduse de liderii de la Tiraspol jurnalistului sunt aberante.
"Nu poate exista o trădare a unui stat care nu există. Este o acuzaţie foarte gravă, de sorginte sovietică", a declarat Victor Osipov.
Potrivit vicepremierului, pe lângă organizaţiile internaţionale, a fost sesizat şi reprezentantul politic al Tiraspolului în procesul de negocieri, Vladimir Iastrebceak, dar acesta nu a făcut niciun comentariu cu privire la acest subiect. Victor Osipov a explicat că, imediat după ce Ernest Vardanean a fost reţinut, chiar din faţa blocului în care locuieşte, a urmat şi o percheziţie la domiciliul jurnalistului.
Antena3.ro
-
Istoria se repetă! Imagini incredibile din timpul cutremurului devastator din Indonezia, 2004
11 Apr, 13:13 | 3 comentarii -
Un mort şi opt răniţi, în urma unui incident armat într-un oraş din Finlanda
26 Mai, 09:55 | 0 comentarii -
AIEA: Activitate importantă şi neobişnuită într-un complex militar iranian
26 Mai, 09:43 | 0 comentarii -
GSP.roLucian a rămas uimit de numărul mare de fani care l-au susţinut la cîntarul oficial: "Este incredibil cîţi oameni au venit după mine"
-
Tată criminal! Şi-a împuşcat fiul în cap la şcoală şi apoi s-a sinucis. Fiica, martoră la execuţie
25 Mai, 23:29 | 5 comentarii -
Deşi este "slăbită", Iulia Timoşenko rămâne "combativă" şi cere sesizarea CEDO
25 Mai, 23:04 | 1 comentarii
-
SMIRNOV E VINOVAT DE MOARTEA A MII DE BASARABENI ROMANI-E UN CRIMINAL!
-
futu va in gura de jidani spurcati smirnov si piz da matii!!!!!!! dute n mata bou le
-
pizda matii de rusi comunisti si jidani imputiti
-
futu va n cur pe toti si toate
-
SMIRNOV,LINISTESTE-TE ALTFEL TE VOM IMPUSCA
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5






Imi plac comentariile de mai jos.Reprezinta SENTIMENTUL pentru Igor Smirnov,a tuturor romanilor.Un evreu ucrainean,fost sudor la o fabrica,ajuns ,,presedinte,, sau liderul mafiei ruse!