Le Monde: Politicienii români nu au vrut să rezolve dosarele torţionarilor
Jurnaliştii francezi susţin că Pleşită, care a murit pe 28 septembrie, "duce cu el în mormânt o parte teribilă a istoriei ţării sale". Le Monde precizează că Pleşită s-a bucurat de o pensie de 1.500 de euro, în timp ce victimele sale trebuie să se mulţumească doar cu pensii de 150 de euro pe lună.
După revoluţia din 1989, fostul general de Securitate a făcut obiectul mai multor anchete judiciare, dar a fost declarat nevinovat de fiecare dată. "Clasa politică nu vrut niciodată să rezolve dosarele torţionarilor. Sentimentul nedreptăţii continuă să-i urmărească pe foştii deţinuţi politici, care solicită condamnarea călăilor lor, notează publicaţia franceză.
În plus, Le Monde remarcă faptul că Pleşiţă a fost înmormântat în Curtea de Argeş, "în apropierea regilor pe care i-a blestemat în tinereţe".
Nicolae Pleşiţă s-a născut la data de 16 aprilie 1929, în Curtea de Argeş. El a devenit membru al Partidului Comunist din tinereţe. În anul 1948, fostul şef al spionajului extern a fost recrutat ca agent angajat al Securităţii.
Între 1962 şi 1967, Pleşiţă a ocupat funcţia de comandant de Securitate pe Regiunea Cluj. În 1967, fostul general a fost mutat în Bucureşti ca şef al Direcţiei de Securitate şi Gardă. Ulterior, acesta a fost avansat la gradul de general-maior.
În perioada 1978-1980, Nicolae Pleşiţă a condus Şcoala de ofiţeri de securitate de la Băneasa. La data de 1 septembrie 1980, el este numit prim-adjunct al ministrului de interne şi şef al DIE.
Fostul general de Securitate Nicolae Pleşiţă a fost o persoană foarte controversată. El a refuzat, în repetate rânduri, să recunoscă abuzurile comise de Securitate.
Antena3.ro
-
Le Monde dă în judecată preşedinţia Franţei
14 Sep, 19:21 | 2 comentarii -
Le Monde: Guvernul Sarkozy îngrădeşte libertatea presei
14 Sep, 09:40 | 2 comentarii
-
Istoria se repetă! Imagini incredibile din timpul cutremurului devastator din Indonezia, 2004
11 Apr, 13:13 | 3 comentarii -
Franţa convoacă o întâlnire urgentă cu membrii grupului "Prietenii Siriei"
26 Mai, 17:55 | 0 comentarii -
Poliţia spaniolă a arestat cinci cetăţeni moldoveni pentru falsificare de acte
26 Mai, 17:14 | 0 comentarii -
GSP.roCe l-a impresionat pe Bute la cîntarul oficial: "A fost incredibil"
-
Egipt. Candidatul la preşedinţie, Ahmed Shafiq, promite să nu revină la regimul Mubarak
26 Mai, 16:46 | 0 comentarii -
Campania lui Barack Obama a devenit mai agresivă. Atacurile împotriva lui Romney s-au înmulţit
26 Mai, 16:06 | 0 comentarii
-
Silvia,din pacate cel care a turnat la securitate si a facut politie politica,distrugand viata chiar si a verisoarei sale este chiar patronul acestei televiziuni Dan Voiculescu.
Si a sustras sutele de milioane de franci elvetieni depusi de Ceausescu din Elvetia.O fi fost turnator si Basescu,dar Voiculescu zis Felix a fost si este uin om deosebit de periculos. -
in orice oras exista fosti informatori ai securitatii care au facut rau comunitatii.
multi dintre ei s-au mutat in alte localitati si si-au pierdut urma.
totusi multi dintre ei conduc afaceri prospere sau chiar sunt in politica.
copiii fostilor securisti sunt azi plini de bani si te sfideaza in fata pentru ca au reusit prin relatii sa fie bogati cum nu ar fi ajuns pe munca cinstita nici in 10 vieti.
Ar trebui sa se faca un blog in cae sa se povesteasca despre nemerniciile acestor parveniti si a copiilor lor si ' baieti de bine ' sa rezolve aceste cazuri.
-
PSD nu a vrut...asta e...
-
@Marina:
Da ai dreptate DAR basescu este presedintele tarii, iar felix nu!!!
Asta cu scos banii lui ceausescu ti-a bagat-o in cap basescu ca sa iti canalizeze ura intr-o directie gresita! Toti fostii smecheri s-au infruptat din averea lui ceausescu nu doar felix. -
pai hai incepi tu, sa ne dai dovada de un comment bine gandit
-
A fost seful marinarului la Baneasa. Tinerilor va mai trebuie alte dovezi de ce Romanica voastra a ajuns in halul asta. Trebuie sa publice alte tari adevarul despre tara ca sa incelegeti ce se intimpla. Dormiti fratilor, dormiti ca o sa traiti foarte bine. Se pregateste Geoana sau Oprescu ca sa astere patul caldut al vechiului sistem.
-
Bai crocodilule ar fi foarte bine daca jurnaliștii francezi ,ar fi interesati de serviciile din tara lor.HAHAHA.Sin tu vezi de mamaliga ta ca esti un prapadit de platitor de taxe
-
Cind in fruntea tarii a fost un comunist iar acum un securist , cum putea fi altfel
-
Au dreptate, multă dreptate. Păi cine a condus România până acum? Vă reamintesc: Iliescu PSD, Constantinescu care a recunoscut că l-au învins structurile comunisto-securiste. A venit apoi Băsescu. Acesta a condamnat ferm crimele comuniste în mod solemn, în Parlament. Când a vrut să facă și lucruri concrete a intervenit bogătanul Patriciu, securistul Voiculescu, Iliescu cu prostanacul sau Geoană și au construit alianța celor 322 parmamentari împotriva lui Băsescu. Tot ei, acum când guvernul Boc vrea să le taie salariile și pensiile nesimțite se unesc și vor să de a jos guvernul. Proști suntem noi că mai răbdăm rămășițele comunisto-securiste și pe bogătanii lor. În rest numai de bine.
-
Domnilor securisti de pe forum. Nu navaliti asa ca stiu bine cine sunteti si ce va poate capul. Calatoriti prin tara voastra si veti vedea de ce sunteti in stare Dupa ce vedeti realitatea mai vorbim. Oricum sunteti niste nenorcitii. Niste capuse ordinare
-
N-am auzit de nici o intentie a idolului tau de a face ceva pt fostii detinuti politici??? Ca sa vorbesti asa trebuie sa ai un motiv: Primesti cativa verzisori, sau iti curg b a l e l e de p r o s t . Sa nu spui "prosti suntem noi" Eu nu intru-n gasca voastra de instrumente de prostit oameni, si ca mine sant multi Cum un profitor al securitatii criminale , sa spuna macar adevarul?
-
Sa-i dam lui Basescu toata puterea. El, ca un securist ce nu a fost :)))), o sa stie mai bine ce sa faca cu ea...ooo tovarase Basescu, va iubim!!!
Eu/cic"a" sunt cam naiv. -
Numai tu si cu Oprescu vă ascundeți identitatea și susținătorii, gândurile și filosofia. Tu, cel fără de nume, ce vrei, ce idol ai_? Ori ești un narcisist fără baltă_? Iti ofer eu o baltă ca sa te vezi: esti animal de casă ce se bucură dacă stăpânul va avea cămara plina ca sa aiba și el parte. Tu nu ai creier, doar stomac și restul sistemului digestiv. Vezi ca la final iese ceva care miroase ca tine.
-
normal. Cu o tara condusa de un comunist informator, cum sa se rezolve aceste probleme. Omiterea amintirii primului guvern comunist instaurat la data de 30 decembrie 1947 si care a dus la atatea tragedii ii inculpa pe toti istoricii, "cercetatorii" care au facut parte din comisia de studiere a crimelor comunismului condusa de insusi Basescu. O astfel de omisiune grava arata cam ce fel oameni avem in politica romaneasca si la conducerea acestei tari.
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5






Timp de 20 ani,au fost 10 detinuti politici in parlament,restul SECURISTI!