Liban avertizează cu o situaţie "periculoasă" cu Israel

Înfrângerea militară a Israelului in anul 2006, în Liban, a luat lumea prin surprindere. A fost dintru început un șoc pentru administrația Bush, ca și pentru Tony Blair, care se grăbiseră să dea Israelului undă verde pentru distrugerea ierarhiei șiite din Liban, ca să nu vorbim de distrugerea totală a infrastructurii civile libaneze. Bush și Blair n-au fost singurii șocați, lume arabă însăși a fost zăpăcită. Liderii arabi nu sunt obișnuiți cu înfrângeri ale armatei israeliene. Șefii arabi moderați s-au văzut constrânși să urmărească la televizor cum un cleric musulman, singur, îi învăța pe israelieni sensul cuvântului „sfidare”. Aparent, Șeicul Hassan Nasrallah și un număr insignifiant de luptători au fost primii arabi care au înfrânt armata israeliană la sol. Victoria lor a făcut din Israel o cârpă. Puterea de amenințare israeliană s-a dizolvat complet. A devenit deja un subiect de cercetări istorice. Comandamentul suprem al armatei israeliene a fost și el șocat: la o lună după război, generalul Udi Adam, comandantul șef al Frontului de Nord, demisiona. Șeful statului-major al armatei israeliene, Dan Haluț, avea să facă fără întârziere același lucru. Amir Pereț, ministrul apărării, a fost înlocuit de fostul prim-ministru Ehud Barak. Este mai degrabă evident faptul că israelienii sunt perfect conștienți de amploarea înfrângerii lor. Dar se pare că nu știu cum să gestioneze situația pentru a repara distrugerile. Sunt totalmente îndrăgostiți de „viața lor frumoasă”, sunt captivați de imaginile tehnologiei și ale confortului.

Razboiul civil din Liban este intre crestini si musulmani.Si musulmanii se bat intre ei,shitii cu sunitii.Shiitii se inpart in diverse organizatii:Druzi,Alawitzi,Hizbala,Amal,care se dusmanesc intre ei.

In anul 1860 musulmanii in Liban au omorat 10.000 mii de crestini.Repet in anul o mie optsute saizeci.Nu exista atunci statul Israel.

Israelul in 2006 acționează contra Libanului în maniera unui ghettou evreiesc violent și megaloman, motivat de un zel ucigaș bizar și inundat de tehnologie criminală americană. în ciuda faptului că conflictul terestru s-a derulat pe o bandă de teritoriu foarte îngustă (frontiera israeliană, la sud, și râul Litani, la nord), artileria israeliană a găsit metodele de a trage mai mult de 170.000 de obuze. În comparație, în timpul războiului din 1973 în care se opunea armatelor a două țări puternice, pe două fronturi foarte vaste, israelienii nu lansaseră decât 53.000 de obuze. Cifrele privind aviația sunt încă și mai frapante. Deși foarte puține ținte concrete au fost la dispoziția serviciilor de informații israeliene, aviația israeliană a lansat nu mai puțin de 17.550 de misiuni de luptă, ceea ce dă o medie de 520 de misiuni pe zi, adică aproape tot atâtea cât și în cursul războiului din 1973 (605 de raiduri zilnic). Totuși, în 1973, aviația israeliană era confruntată cu două aviații bine echipate, fusese angajată într-un număr important de lupte aer-aer, și într-o luptă neîncetată împotriva rachetelor sol-aer sovietice de ultimă generație. Nu s-a văzut nimic de acest fel în timpul celui de-al doilea război din Liban. Aviația israeliană s-a consacrat în exclusivitate distrugerii teritoriului libanez. A făcut bucăți literalmente tot ceea ce-i cădea sub mână, recurgând la o metodă nemiloasă care, pe alocuri (în cartierele din Sudul Beirutului, de exemplu) a avut același efect ca și covoarele de bombe anglo-usamericane de sinistră memorie ale anilor ”™40.

Adevarat.Dar problema principala in Liban este conflictul intern interetnic intre 12 grupari rivale.Si acum se mai bat musulmanii cu crestinii,si musulmanii intre ei.

Armata israeliană s-a obișnuit să zdrobească civili palestinieni sub dărâmăturile casei lor, să asasineze liderii emergenți, să terorizeze femei însărcinate la barajele rutiere, să bombardeze copii în sălile de clasă, și toate acestea sunt lucruri foarte simple. Totuși, când i s-a cerut armatei israeliene să se lupte cu câteva grupuscule de entuziaști paramiliari antrenați câtuși de puțin, ea s-a prăbușit în mod rușinos. S-a prăbușit, în ciuda superiorității sale tehnologice. A fost bătută, în ciuda puterii de foc zdrobitoare, și în ciuda susținerii odioase aduse de Bush și Blair. Dacă armata israeliană s-a prăbușit, este pentru că era incompetentă, pentru că nu era gata de luptă, pentru că nu știa cum să se bată și, fapt încă mai neliniștitor pentru israelieni, pentru că nu mai înțelegea pentru ce se bătea. La puțin timp după ce conflictul din Liban a devenit un război total (cel puțin în ochii israelienilor), a devenit clar, pentru cei mai mulți dintre generalii israelieni, că armata israeliană nu dispunea de mijloacele de a face să înceteze ploaia rachetelor Katiușa lansate de Hizballah. Dacă obiectivul inițial al israelienilor fusese de a opri rachetele Katiușa și să-i aducă casă pe cei doi rezerviști israelieni făcuți prizonieri, aceste obiective se dovediră imposibil de atins. Comandantul israelian a înțeles foarte devreme că în absența unor informații pertinente și de calitate, superioritatea puterii de foc și a tehnologiilor israeliene pierdea orice pertinență. Oricât de curios poate să pară, a trebuit doar câteva zile pentru ca liderii israelieni să adopte un vocabular neo-structuralist. În loc să furnizeze poporului din Israel o „victorie” bună și cinstită pe loc, au început ”“ cu toții, fără excepție ”“ să comunice în termenii „discursului victoriei”. La câteva zile după lansarea campaniei armate, militarii israelieni au început să vorbească în termeni de „imagine a victoriei”, mai degrabă decât în termeni de „victorie” pur și simplu. Șimon Peres a început, în ceea ce-l privește, să utilizeze expresia de „percepție a unei victorii”. Toate acestea n-au contat. Chiar și „percepția”, chiar și „imaginea” unei improbabile victorii se dovediră imposibil de atins.

In ultimul razboi din Liban , armata jidaneasca a lasant din ce în ce mai multe operațiuni riscate fără nici o utilitate, de o valoare tactică foarte limitată. Aceste operațiuni au eșuat, una după altă, fără să ducă la vreo finalitate oarecare. Dar ele au revelat slăbiciunile armatei israeliene. Ele au dezvăluit o armată și o conducere politică în stare de panică. În ultimele ore ale războiului, grupuri aparținând unităților speciale israeliene s-au regăsit încercuite și înfometate, de-a lungul frontului sud-libanez, fără nici un acces la apă sau la muniție. Câteva unități ale combatanților Hizballah reușiseră să încercuiască trupe de commando israeliene. Aparent, nimeni, în Israel, n-a îndrăznit să riște trimiterea de convoaie logistice pe câmpul de bătălie. Hrana și munițiile aruncate de avioanele cargo israeliene a căzut în mâinile Hizballah. În anumite zone, commandourile israeliene rănite au rămas culcate la pământ, așteptând ajutor timp de ore interminabile. Înfrângerea israeliană a fost totală. Umilirea, colosală. Nu numai că „Armata de Apărare Israeliană” nu mai era capabilă să apere Israelul, dar nu putuse nici măcar să se apere pe ea însăși!

Propun sa faceti o plimbare in Beirutul de sud care e stapanit de Hizbalah si de musulmani,si veti vedea cum trateaza ei pe crestini.

Mersi am vazut cum sunt tratati crestiinii din Nazaret si Betleem in special de sarbatori, inclusiv turistii de catre jidanii ocupanti> Jos labele de pe Palestina !,!,!,!,

Patriotului cu geacnun in loc de creier de la 19:05 apropo de cum au tratat jidanii pe crestinii din aceasi zona in timpul ultimului razboi din Liban :>,>,>,>,>,>,>
Cu cât trecea timpul, cu atât devenea mai clară înfrângerea militară in Liban și cu atât mai mult criminalii Olmert, Pereț și Haluț încercau cu disperare să modifice cursul războiului, cu singurul scop de a-și salva cariera viitoare. Deși își dăduseră seama că șansele de a obține o victorie erau pe cale de a se prăbuși de la oră la oră, ei erau hotărâți să prezinte opiniei publice ceva care să semene câtuși de puțin cu o victorie sau cel puțin cu o realizare oarecare. Aparent aceasta este o condiție pentru a supraviețui politic în democrația israeliană: trebuie imperios să ai ceva de arătat, ceva care să semene de aproape sau de departe cu o victorie... Pentru a spune lucrurile așa cum sunt ele :jidanii ucigasi Pereț, Haluț și Olmert au dat armatei ordin să cauzeze devastări imense Libanului , presupunând că acest lucru va fi pe gustul electorului israelian netinanad seama de crestinii libanezi si de miile de turisti straini prinsi la mijloc . Comandamentele de aviație și de artilerie au reacționat instantaneu: baraje intense de bombe cu defragmentare, de rachete și de mine s-au abătut peste tot Sudul Libanului. În cele patruzeci și opt de ore care au precedat încheierea focului, Israelul și-a golit total stocurile de muniție. După Șelah și Limor, stocurile s-au regăsit toate „la roșu”, adica Goale !,!,!

La sfarsitul razboiului majoritatea televiziunilor, radiourilor și a ziarelor ne-au servit această o viziune părtinitoare ad nauseam. Cel care se emoționează la soarta celor trei israelieni prizonieri poate ignora mai mult de 10.000 de prizonieri palestinieni, dintre care 600 arestați în iulie ? Faptul că Hizballah trage unele dintre rachete pline de bile ucigașe autorizează Israelul să utilizeze bombe-ciorchine, bombe cu fosfor sau cu uraniu sărăcit, fapt afirmat de Human Rights Watch ? Iar atunci când această organizație non-guvernamentală reamintește solemn că indistincția dintre țintele civile și militare constituie o „crimă de război”, precizând că „nu a găsit cazuri în care Hizballah să se fi servit de civili ca de scuturi umane pentru a se proteja de represaliile israeliene.” Desigur, „combatanții și-au instalat lansatoarele de rachete în zone populate sau apropiate observatorilor Națiunilor Unite”, dar aceasta „nu justifică utilizarea prelungită de către armata israeliană a unei forțe oarbe [nedescriminatorii] care a costat atâtea vieți ale civililor dintre care 30% crestini potopul de foc, de fier, de oțel, de sânge” israelian care a răvășit infrastructura țării Cedrului ”“ imobile, străzi, poduri, porturi și aeroporturi, centrale electrice, uzine, etc.? Așa încât costul războiului este estimat la 1 miliard de dolari într-un caz, și de la 6 la 10 miliarde în celălalt”¦

Iar ii mananca in gaoz pe jidani ? ultima oara au luat physzdeala cand au intrat terestru in Liban

In Liban a fost 17 ani razboi civil intre 12 fractiuni rivale.Nu din cauza evreilor.

17 ani in care jidanii au sprijinit din umbra toata abureala aia caruia ii spui tu razboi civil , ce au cautat sa intre intr-o tzara suverana sa omoare palestinienii din taberele de refugiati ? noroc ca a avut grija Siria sa-i goneasca pe jidani dandule o mare physzdeala in valea Beka alfel se intindea statul nazist-sionist pana la Damasc