Antena 3 CNN Externe Lider religios musulman: Țările occidentale vor suferi „invazii precum cele de la Paris şi Bruxelles”

Lider religios musulman: Țările occidentale vor suferi „invazii precum cele de la Paris şi Bruxelles”

Lider religios musulman: Țările occidentale vor suferi „invazii precum cele de la Paris şi Bruxelles”
25 Mar 2016   •   15:47

Un lider religios musulman care face parte din gruparea teroristă Stat Islamic (SI) a avertizat vineri ţările occidentale că vor suferi 'invazii precum cele de la Paris şi Bruxelles', în timpul tradiţionalei rugăciuni la o moschee din Al Raqqa, fieful din Siria al grupării jihadiste, transmite EFE, potrivit Agerpres.

Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), o organizaţie neguvernamentală care dispune de o largă reţea de surse pe întreg teritoriul Siriei şi care a citat activişti aflaţi la Al Raqqa, a anunţat că, în timpul discursului său, liderul religios musulman a vorbit despre 'invazia Bruxellesului şi cum Dumnezeu le-a deschis calea soldaţilor califatului cu ajutorul susţinătorilor săi'.

Imamul a adăugat că membrii grupării Stat Islamic sunt prezenţi 'pe teritoriul ţărilor apostaţilor şi speră să execute operaţiuni în căminele necredincioşilor'.

 

×
Subiecte în articol: Bruxelles paris atentat Stat Islamic
Parteneri
Tzancă Uraganu, Florin Salam şi multă poliţie la priveghiul de la Iasi
x close