Londra interzice un marş islamist contra războiului din Afganistan
Orice încercare de a tulbura familiile soldaţilor morti este "respingătoare şi ofensatoare," arăta acesta într-un comunicat. Secretarul de Interne, Alan Johnson, a precizat de asemenea că propunerea de marş prin oraşul Wootton Bassett, în SV Anglieie, l-a revoltat şi că îl va interzice pe motive de ordine publică dacă poliţia şi autorităţile locale consideră acest lucru.
Este o tradiţie ca locuitorii din Wootton Bassett să iasă pe străzi pentru a saluta sicriele soldaţilor ucişi în lupte, transportaţi de la o bază aeriană din apropiere.
Activistul islamist Anjem Choudary declarase că organizaţia sa, Islam4UK, doreşte să organizeze o procesiune pentru a sublinia moartea "bărbaţilor musulmani, femei şi copii", care au fost ucişi în conflict.
Islam4UK doreşte introducerea legii sharia în Marea Britanie şi are legături cu liderul islamist Omar Bakri Mohammed, ce are interdicţie de a intra în Marea Britanie. Grupul nu a arătat când ar dori să organizeze marşul.
Circa 246 soldaţi au fost ucişi în Afganistan de la începere invaziei, în 2001.
O pagină facebook ce se opunei unei procesiuni în Wootton Bassett deja a strâns 180.000 susţinători.
Antena3.ro
-
Gordon Brown: riscul unui eşec în Afganistan este real
06 Noi, 19:41 | 1 comentarii -
Unul din cinci soldaţi britanici, inapt pentru luptă
11 Ian, 16:17 | 1 comentarii
-
O femeie a încercat să îşi dea foc într-un oraş din sud-vestul Franţei
10 Feb, 23:40 | 0 comentarii -
Guvernul Austriei anunţă un plan de austeritate pe cinci ani, de 26,7 miliarde de euro
10 Feb, 23:39 | 0 comentarii -
Europa suferă de frig: Aproximativ 600 de morţi în urma valului de ger şi ninsori
10 Feb, 21:32 | 1 comentarii -
GSP.roDoi foşti stelişti îi atrag atenţia lui Stan că încă mai are probleme » "Ai grijă, Ilie!"
-
Iarna a paralizat Europa. Dunărea a îngheţat din Croaţia până la vărsare în România
10 Feb, 20:55 | 2 comentarii -
Vladimir Putin plăteşte amenda pentru mitingul simpatizanţilor săi. Vezi despre ce sumă este vorba
10 Feb, 20:26 | 0 comentarii
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5




.gif)
