Maşinile unor turişti români, furate în Bulgaria. Primarul din Clejani, unul dintre păgubiţi (VIDEO)
Edilul din Clejani susţine că s-a cazat, împreună cu familia, la Hotel "Melia Grand Hermitage" din staţiunea Nisipurile de Aur, unde a ajuns cu maşina sa. Sâmbătă dimineaţă, povesteşte Nidelea, a constatat că maşina sa nu se mai afla în parcarea hotelului. De asemenea, lipsea un alt autoturism, care aparţinea tot unui turist român.
"Este indamisibil ce s-a întâmplat şi nu îmi vine să cred. Am crezut că sunt condiţii pentru un turism la standarde europene, dar văd că nu e aşa. Noi am plătit când am plecat din Bucureşti, în voucherele care cuprindeau masa şi cazarea, inclusiv preţul parcării", a spus primarul, citat de sursa precizată.
"Aseară am lăsat maşina în parcare la ora 01.00. Ginerele meu a văzut că maşina era la locul ei, dar azi dimineaţă maşina mea şi a celuilalt român a dispărut. Am fost la recepţia hotelului şi mi s-a sşpus că sistemul video de supraveghere a parcării nu a funcţionat noaptea trecută. Nu îmi vine să cred aşa ceva, atât timp cât maşinile furate sunt la mai puţin de şase metri în faţa unei camere de supraveghere", a mai declarat primarul.
Florin Nidelea mai susţine că alte cinci maşini ale unor turişti români cazaţi în Albena au dispărut, vineri noaptea, din faţa unui hotel. În toate cazurile a fost sesizată atât Poliţia din Bulgaria, cât şi autorităţile diplomatice române.
Românii păgubiţi îi acuză pe angajaţii hotelului că ar fi implicaţi în dispariţia maşinilor, mai ales că aceştia le-au indicat locul de parcare. În plus, camerele de supraveghere nu funcţionau.
Antena3.ro
-
Istoria se repetă! Imagini incredibile din timpul cutremurului devastator din Indonezia, 2004
11 Apr, 13:13 | 3 comentarii -
Un mort şi opt răniţi, în urma unui incident armat într-un oraş din Finlanda
26 Mai, 09:55 | 0 comentarii -
AIEA: Activitate importantă şi neobişnuită într-un complex militar iranian
26 Mai, 09:43 | 0 comentarii -
GSP.roLucian a rămas uimit de numărul mare de fani care l-au susţinut la cîntarul oficial: "Este incredibil cîţi oameni au venit după mine"
-
Tată criminal! Şi-a împuşcat fiul în cap la şcoală şi apoi s-a sinucis. Fiica, martoră la execuţie
25 Mai, 23:29 | 5 comentarii -
Deşi este "slăbită", Iulia Timoşenko rămâne "combativă" şi cere sesizarea CEDO
25 Mai, 23:04 | 1 comentarii
-
@Mihaela: Suferi de sindromul neuronului inexistent?!
-
Dar pe madam Udrea ati vazut-o? Trebuia sa vina la Mamaia!!! Ca membru al guvernului Romaniei ar fi trebuit sa spuna ca aceasta adunatura de ministri a facut demersuri pentru a ajuta niste cetateni romani aflati in dificultate in strainatate (chiar daca sunt tigani, nu au asigurare sau au furat ca sa isi ia masinile respective).
-
Fac pariu ca sunt furate de romani care au asteptat momentul propice sa le fure, ca la noi sa fim seriosi, politia a inceput sa-si faca treaba si hotii sa dea vina pe prostovanii de bulgari. Adio masini nu are sa le mai gaseasca nimeni niciodata, si propun ca de 1 iunie sa mergeti din nou mai multi in Bulgaria.
-
pleca bulibasa plus piranda plus toata curtea regala la bulgarica cu carutili de lux muncite ,trudite , cinstit din cerseala si mangleala la ingleji, namti , frantuji etc. iacilisa in ieuropa. ramasera gingiile vinete cu buzile unflate. ori si le furara singuri si vor banii pe asigurare ori verii lor bulgari si cad ei la pace pina la urma. de nu trimite bulibasa din clejani o noua sarja de puradei la mangleala cerseala si se scoate intr-o saptamina. haules baules bai cioroilor ca o meritati.
-
sa dea d-zeu sa patiti si voi la fel care va bucurati de raul altora,si de casco au auzit iti spun sigur,si nu conteaza cum a muncit sa ia masina,bv lor ca au avut dar voi sarmanilor cu ce va laudati cu texte de analfabeti in care va specificati bucuria de raul altora?si sa stiti si voi ca daca esti mai creol nu inseamna ca esti tigan,sau ca esti primar intr-o comuna de rromi.mai analizati cazul si dupa aceea vb analfabeti ofticati,ca nu aveti si voi un ML.
-
Eu nu mai inteleg nimic. Ai bmw x5, x6 si te duci la iefteneala. Asta e calitatea romanului imbogatit peste noapte. Are bani de o magaoie de masina, dar se duce la bulgari, la all-inclusive sa manance pe rupte cu bani putini.
-
pe cand se fura si BMW Q7?
-
Tare frate! Tiganului la tiganeala ii place!!! De ce toti nenorocitii de mitici fuga la jegul din Marea Neagra sau la hotia de pe Valea Prahovei??? Mai nou la alti hoti: DIN BULGARIA!!! De ce nu stati acasa daca sunteti paduchiosi? Mai specii sudiste luati avionul si intr-un ceas si un sfert sunteti in Austria sau Croatia! Dar NU; lor le place la tiganie si coji de seminte!!! Bine va face!!!
-
Sugatos de p0la ungureasca. Asta esti, asta vei fi.
-
de la hot la hot., unul de Romania altul de Bulgaria. singurul pagubit contribuabilul din Clejani, din banii caruia primarul all-inclusive si-a tras beamwe-ul.
-
Ce credeati ca mergeti la pomana fara sa dati obolul ? .Mai nergeti si data viitore .Cu trenul
-
nu e indicat sa te duci in concediu in Bulgaria, INDIFERENT cu ce te duci! eu unul scriu pe tema asta de m-am plictisit deja... si culmea e ca majoritatea imi da dreptate. numai ca noi nu stim sa vedem decat jumatatea goala a paharului! http://www.gabrielpredescu.ro/1-mai-la-albena-hotel-5-stele-all-inclusive.html si nu numai....
-
La 20.000 de turisti 7 masini furate nu mi se pare o tragedie. Masini se fura peste tot. Acuma ce sa facem? Sa nu mai mergem nicaieri cu masina? Asta a fost un atac premeditat, au stiut ca o sa vina turisti (nu neaparat romani- nu cred ca ii selecteaza pe romani hotii) si au furat toate cele 7 masini din parcarile a doua hoteluri. Astia din turismul petarda romanesc abia asteapta ca sa le sppuna romanilor sa nu mearga la bulgari ca li se fura masina. Mai bine sa mearga la Eforie sa inoate alaturi de alge si pesti morti si sa manance clatite uriase facute pe marginea santului si porumb fiert furat de catre tigani de pe campurile din judet. Iti faci asigurare de furt la masina si te doare la bascheti. Daca ti-o fura iti iei alta.
-
Mai multi turisti in Bulgaria, au castigat in fata litoralului romanesc, si s-au ales si cu ceva masini. Udrea e de vina, si Basescu pentru ca romanii s-au vazut nevoiti sa mearga in Bulgaria, etc.
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5






Eu locuiesc in Bulgaria de 5 ani si am contact direct cu cetatenii acestei tari. Sa va spun ce se intampla...Intr-adevar in anii 1992-"93, existau mai multe organizatii mafiote ce se ocupau cu furtul de masini. Din fericire au fost anihilate insa se pare ca una mai rezista(daca intr-adevar s-au furat). Se spune ca aceasta organizatie detine un program in valoare de 50 000 de euro(cumparat de la o firma renumita de masini), program prin care deschid si fura cu succes orice masina. Ei fura numai masini nou-noute si foarte scumpe. (Eu am un Wolzwagan la 7 ani si nu s-a atins nimeni de el cu toate ca de multe ori las masina si neincuiata). Plus de asta am inteles ca sunt in bune relatii cu firmele de asigurari din Romania. Stiu ce masini nu sunt asigurate si pe acelea le fura. Deci cetatenii de rand nu fac astfel de furturi ci o anumita organizatie. E prudent sa nu se mearga cu asa masini scumpe in Bulgaria. Daca vreti sa fiti linistiti si sa aveti un sejur frumos(pentru ca pentru multi este asa)...mergeti si voi cu masini mai normale...