Măsuri speciale de securitate la Atena, unde are loc reuniunea grupului Bilderberg (VIDEO)
Împrejurimile hotelului Astir Palace sunt o zonă zero, interzisă. Nu există niciun indicator care să arate asta. Există, în schimb, poliţiştii care veghează în permanenţă. Nu trece nimeni. De fotografii şi înregistrări nici nu poate fi vorba. Nici măcar de pe trotuarul de vis-a-vis de hotel.
Jurnalistul Paul Dorneanu povesteşte că a plecat pe jos până în faţa hotelului. După ce a trecut de intrarea principală a fost oprit de mai multe echipaje de poliţie. Unul dintre poliţişti i-a explicat că fotografiatul este interzis în zonă, fără să îi dea alte explicaţii, apoi l-a invitat să îl însoţească la o secţie de poliţie unde a fost identificat, iar datele personale au fost introduse într-o bază de date. Jurnalistul a fost eliberat după o oră.
Despre Clubul Bilderberg, înfiinţat acum o jumătate de secol, se cunosc foarte puţine informaţii. Se ştie totuşi că reuneşte lideri politici, capete regale şi oameni de afaceri cu succes mondial. Întâlnirile lor au loc o dată la patru ani, iar măsurile de securitate luate sunt excepţionale.
Anul acesta, printre cei prezenţi la reuniunea Bilderberg se numără: Timothy Geithner, secretarul trezoreriei americane, Robert Zoellick, preşedintele băncii mondiale, Jean-Claude Trichet preşedintele băncii centrale europene şi Jose Manuel Barroso, preşedintele comisiei europene.
Observator
-
Istoria se repetă! Imagini incredibile din timpul cutremurului devastator din Indonezia, 2004
11 Apr, 13:13 | 3 comentarii -
Franţa convoacă o întâlnire urgentă cu membrii grupului "Prietenii Siriei"
26 Mai, 17:55 | 0 comentarii -
Poliţia spaniolă a arestat cinci cetăţeni moldoveni pentru falsificare de acte
26 Mai, 17:14 | 0 comentarii -
GSP.roCe l-a impresionat pe Bute la cîntarul oficial: "A fost incredibil"
-
Egipt. Candidatul la preşedinţie, Ahmed Shafiq, promite să nu revină la regimul Mubarak
26 Mai, 16:46 | 0 comentarii -
Campania lui Barack Obama a devenit mai agresivă. Atacurile împotriva lui Romney s-au înmulţit
26 Mai, 16:06 | 0 comentarii
-
BAI "JOHN FROM LONDON",SE PARE CA-TZI PLACE MULT DE TOT CACATUL JIDOVESC AL BIDENBERGILOR!!
-
nu are nimeni o racheta teleghidata in plus sa-i spulbere pe scursurile astea jidanesti noaptea in somn ??? sunt sigur ca idolul lor scaraotzki ii asteapta cu nerabdare sa-i puna pe rand sa-l masaze cu limba la coaie
-
E...aici e aici . Daca cineva vrea sa devina eroul planetei si sa scape lumea de o parte din hotii mondiali, sa arunce o bomba ,chiar doua in acel hotel.
-
da putin gaz sarin imprastiat prin hotel la miez de noapte dupa ce te-ai asigurat ca sunt totzi sforaraii jidanesti inauntru ,nu ar fi mai de folos ??
-
da vreun portar kamikaze nu au grecii pe la hotelul ala ??
-
Lumea se trezeste ! Si va da de pamant cu sionistii astia ce conduc lumea ! La lupta prin orice mijloace, oameni liberi !
-
Adevarul este ca odata cu dezintelectualizarea in masa care se practica la scara mondiala era de asteptat ca jigodiile lumii sa faca un club...BILDERBERG.INCET,INCET IL VA LUA DRACUL.ROMANII DACA VOR SA SCAPE DE EFECTELE EXISTENTEI ACESTEI CIUME TREBUIE SA PRODUCA MARFA VANDABILA RAPID...USOR DE ZIS-MAI GREU DE FACUT!
-
Fratilor, voi va auziti ce vorbiti? Voi credeti ca daca lichidati 10 soparle de alea o sa salvati lumea? Pai cum merge treaba in Mafia Siciliana? Pai daca seful e lichidat urmeaza urmatorul in rang, evident. E adevarat ca pestele de la cap se impute si daca ai retezat "capul" treburile se refac mai greu, insa daca vreti sa curatati Lumea trebuie sa-i lichidati pe toti adeptii sau sa veniti cu o alternativa. Probabil ca o alternativa mai buna ar atrage clienti mai bine daca ai si bani la dispozitie. Problema e ca banii sunt tot la ei, asa ca luati-va gandul. Iar faptul ca masuri de securitate mai ceva ca la un shef de stat demonstreaza cine e de fapt sheful. Planeta e condamnata de secole, poate de milenii. Singura varianta e sa facem ce-a facut Iisus: ne retragem in Pustiu si postim. In felul acesta economiile vor da faliment iar jogodiile alea cum le numiti voi or sa faca ceva pe banii aia ca nu-i ajuta cu nimic. Si or sa urle la Luna desigur. Asta daca mai apuca.
-
membrii clubului BILDERBERG ar trebui arsi de vi cu un foc molcom la cat rau au facut pe mapamond , insasi crearea si sustzinerea statului jidanesc e opera macabra a acestor dezaxati , putrezile-ar inimile-n ei de vi
-
ziaristi analfabeti (sau numai beti manga) vezi mai jos stirea reala ,20 sec pe nea google cautare....
http://en.wikipedia.org/wiki/Bilderberg_Group
The Bilderberg Group, Bilderberg conference, or Bilderberg Club is an unofficial, annual, invitation-only conference of around 130 guests, most of whom are persons of influence in the fields of politics, business, and banking.
The group meets annually at luxury hotels or resorts throughout the world ”” normally in Europe, and once every four years in the United States or Canada. It has an office in Leiden in the Netherlands.[1] The 2008 conference took place in Chantilly, Virginia.[2][3] and the 2009 meeting takes place from May 14-16 in Athens, Greece.[4]
-
Sper ca prietenul nostru , BARROSO sa faca ceva si pentru Romania, e un eveniment deosebit de important , sper ca suntem in cartii inca..
-
Ce pot sa ii urez grupului de bilderbergi decit un calduros ...duceti-va dracului ...singuri ...luati va doar masonii ,eugenistii, cabalistii ,skulsii si toti nenorocitii si duce ti va dracului ...dar daca asta le -ar place?Sa mai incerc odata ...gheena forever ,viermi neadormiti si sa innotati in shitul vostru si al porcilor.
-
mai john, noi nici in cartile de bucate nu mai suntem, tara noastra e ca si o coaja de nuca goala.suntem insignifianti.Cat despre cei din grup, a lor e lumea! nici nu stiu de ce mai merge lumea la vot sau de ce-i mai spunem Democratie.E asta este Show must go on!
-
Bilderbergi sunt in spatele Noi Ordine Mondiale. Un club de dracii care vor sa impuna un Guvern Mondial. Ar fii fain si interesant sa ascult conversatiile lor acol in Atena. Cu siguranta ei si altii masonicii au destabilizat economia mondiala sa impuna ideile lor pentru ca numai din haos se poate ridica o noua ordine mondiala.
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5






AR TREBUI UN BALON PLIN CU CACAT SA CADA PESTE HOTEL.