Antena 3 CNN Externe Naufragiu cu 500 de imigranţi în Mediterană: Doar 10 supravieţuitori au fost găsiţi până acum

Naufragiu cu 500 de imigranţi în Mediterană: Doar 10 supravieţuitori au fost găsiţi până acum

Naufragiu cu 500 de imigranţi în Mediterană: Doar 10 supravieţuitori au fost găsiţi până acum
Sursa foto: Foto: mariovittone.com
de M.Z.    |    16 Sep 2014   •   22:59
Doar zece supravieţuitori ai recentului naufragiu din Marea Mediterană au fost înregistraţi până în acest moment, a anunţat marţi, la Geneva, Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM), informează agenţia germană de presă DPA, potrivit Agerpres
 
La bordul ambarcaţiunii pornite la 6 septembrie din portul egiptean Damietta se aflau aproape 500 de persoane, în majoritate sirieni, palestinieni, egipteni şi sudanezi.
 
Între supravieţuitori se numără doi palestinieni din Gaza care au plutit zile în şir pe mare şi care au fost, de altfel, cei care au semnalat tragedia, după ce au fost găsiţi şi aduşi în Sicilia, sâmbătă.
 
Supravieţuitorii au relatat că traficanţii de persoane au decis să scufunde vasul după ce pasagerii au refuzat să treacă pe o altă ambarcaţiune care li s-a părut nesigură.
 
Potrivit cifrelor organizaţiei, numărul imigranţilor care au sfârşit anul acesta în apele mării în încercarea de a traversa Mediterana către Europa se apropie de 3.000.

Peste 500 de imigranţi, dispăruţi într-un naufragiu în Mediterană. Accidentul ar fi fost provocat intenţionat
 

×
Subiecte în articol: naufragiu
Parteneri
Cel mai căutat fugar american a fost prins la Vatican
x close