Antena 3 CNN Externe Număr record de imigranţi care au intrat în Germania

Număr record de imigranţi care au intrat în Germania

Număr record de imigranţi care au intrat în Germania
Sursa foto: Foto: Agerpres
01 Sep 2015   •   16:39

Poliția federală germană a anunțat că între luni dimineața și marți dimineața în gările din Bavaria au sosit 2.200 de refugiați care au trecut anterior granița cu Austria, acesta fiind un număr record de la începutul crizei imigranților ilegali, transmite AFP, potrivit Agerpres. 

Cu o zi în urmă și în Austria, la Viena, s-a înregistrat un nivel record al sosirilor imigranților clandestini, într-o singură zi ajungând aici 3.600 de refugiați cu trenuri provenite din Ungaria. Dar marți autoritățile ungare au decis să nu mai permită refugiaților să intre în gara din Budapesta, astfel că aceștia nu își mai pot continua călătoria cu trenul către vestul Europei.

Germania se așteaptă să primească anul acesta circa 800.000 de cereri de azil din partea unor astfel de refugiați veniți din afara Europei, dar și a multora din Balcani. Drept urmare, guvernul de la Berlin intenționează să intensifice repatrierea refugiaților a căror cerere de azil nu poate fi justificată de războaie sau de represiuni politice, cum sunt cei proveniți din țările grupate în așa-numita zonă a Balcanilor Occidentali, și să acorde în schimb atenție celor care vin din zone de conflict, cum este cazul sirienilor.

×
Subiecte în articol: imigranti refugiati
Parteneri
Mircea Badea a dezvăluit cine este modelul său în viaţă
x close