Antena 3 CNN Externe O nouă alianţă împotriva Rusiei. Cu cine face pact preşedintele Ucrainei: "Mă bazez pe voi"

O nouă alianţă împotriva Rusiei. Cu cine face pact preşedintele Ucrainei: "Mă bazez pe voi"

O nouă alianţă împotriva Rusiei. Cu cine face pact preşedintele Ucrainei: "Mă bazez pe voi"
de O.P.    |    18 Sep 2014   •   07:52

 Preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko, a cerut, miercuri, Canadei să-l ajute să construiască legături solide cu NATO, o apropiere care nemulţumeşte Rusia, relatează AFP.

Cu o zi înainte de începerea unei vizite în Statele Unite în cursul căreia Petro Poroşenko va încerca să obţină pentru ţara sa un "statut special" de aliat nemembru în Alianţa Nord-Atlantică, preşedintele ucrainenan a fost îndelung aclamat de către deputaţi şi senatori canadieni reuniţi într-o şedinţă comună, o onoare rară pentru un şef de stat aflat în vizită în Canada.

Canada, care are o diasporă de peste un milion de ucraineni, s-a arătat un aliat devotat al Ucrainei în criza cu Rusia.

"La summitul NATO (de la începutul) lui septembrie, am declarat voinţa ţării mele de a se apropia de NATO şi de a obţine un statut de aliat nemembru" în Alianţă, a declarat Petro Poroşenko în Parlamentul de la Ottawa.

"Contez într-adevăr pe sprijinul vostru" pentru a reuşi să obţin acest statut, a adăugat el.

În baza unui astfel de statut la NATO, Ucraina ar putea beneficia de livrarea unor tipuri de armament şi efectuarea unor schimburi de informaţii.

×
Subiecte în articol: Proteste Ucraina
Parteneri
O dronă militară s-ar fi prăbuşit în apropiere de Brăila
x close