Antena 3 CNN Externe ONU vrea să trimită trupe de menţinere a păcii în Ucraina

ONU vrea să trimită trupe de menţinere a păcii în Ucraina

ONU vrea să trimită trupe de menţinere a păcii în Ucraina
de O.P.    |    20 Mar 2015   •   08:01

 Ucraina va cere oficial, vineri, Consiliului de Securitate al ONU să abordeze problema privind mobilizarea unei misiuni de menţinere a păcii în Donbas, iar în aceeaşi zi secretariatul Naţiunilor Unite va începe consultări cu privire la formatul şi mandatul unui viitoare misiuni, relatează Tass.

"Am primit instruc?iuni în acest sens. Începând de mâine (vineri), vom începe consultări oficiale cu secretariatul cu privire la formatul şi mandatul (unei viitoare misiuni). Am primit deja textul cererii oficiale", care va fi prezentată vineri, a declarat pentru Itar-Tass reprezentantul ucrainean la ONU, Iuri Sergheev.

Biroul de presă al Naţiunilor Unite a confirmat că Departamentul ONU pentru operaţiuni de menţinere a păcii planifică pentru vineri consultări pe tema mobilizării unei misiuni în Ucraina.

"Nu putem spune la cel nivel vor avea loc" aceste consultări, a declarat diplomatul ucrainean.

Rada Supremă (Parlamentul ucrainean) a adoptat marţi o solicitare către Consiliul de Securitate al ONU şi Consiliul Uniunii Europene privind mobilizarea unor forţe de menţinere a păcii în regiunile separatiste Doneţk şi Lugansk din estul ţării.

O cerere similară a fost transmisă miercuri Bruxellesului.

×
Subiecte în articol: Ucraina
Parteneri
ANM anunţă temperaturi de vară: "Să ne bucurăm de acest weekend"
x close