Presa internaţională a dat o atenţie deosebită primelor expulzări de romi din Franţa în România. Comentatorii relevă numeroasele critici îndreptate, din toate direcţiile, împotriva acestei măsuri şi subliniază că nimic nu-i poate împiedica pe romii abia expulzaţi să revină, cât de curând, în Franţa.
"Expulzarea romilor ridică semne de întrebare în Franţa", este titlul unui amplu articol publicat de New York Times. Autorul descrie, de la faţa locului, un raid al poliţiei franceze asupra unei tabere ilegale de romi. El adaugă că actuala campanie a preşedintelui Sarkozy împotriva romilor a fost calificată, chiar în Franţa, drept politicianistă şi rasistă, dar guvernul a respins acuzaţiile.
Ziarul italian La Repubblica aminteşte că şi Vaticanul s-a alăturat criticilor. Secretarul consiliului pontifical pentru migranţi şi nomazi a apreciat că expulzările din aceste zile "contravin legislaţiei Uniunii Europene şi chiar celei franceze".
Revista The Economist anunţă primele expulzări sub titlul "Luaţi-vă romii înapoi", dar prevede că ele vor eşua.
O opinie similară are şi postul CNN, care-l citează pe vicepreşedintele Ligii Drepturilor Omului din Franţa. Acesta crede că expulzarea romilor este "fără sens", deoarece mulţi nu au nicio locuinţă în România sau Bulgaria, aşa că vor reveni peste doar câteva zile înapoi.
Un jurnalist de la BBC scrie pe blogul său despre o declaraţie a lui Vaclav Havel, potrivit căruia problema romilor "este un test, nu pentru democraţie, ci pentru societatea civilă". Testul s-a extins la nivelul celei mai mari părţi a Europei, adaugă reporterul de la BBC.
Reacţia Uniunii Europene la măsurile guvernului francez este expusă de L'Express sub titlul "Romi: Franţa contra Europei". Revista reia declaraţiile iritate ale ministrului francez de interne, Brice Hortefeux, care a invitat Comisia Europeană ca, în loc să critice, "să se mobilizeze pentru integrarea efectivă a Romilor".
O replică pe acelaşi ton a venit şi din partea ministrului Imigrării, Eric Besson, citat de France Presse.
Antena 3
Presa internaţională despre expulzarea romilor: Nimic nu-i poate împiedica să revină în Franţa
-
Istoria se repetă! Imagini incredibile din timpul cutremurului devastator din Indonezia, 2004
11 Apr, 13:13 | 3 comentarii -
Austria. Un tânăr a găsit pe stradă 10.000 de euro şi i-a predat poliţiei
26 Mai, 15:16 | 0 comentarii -
Finlanda. Bilanţul atacului de vineri se ridică la doi morţi şi şapte răniţi
26 Mai, 14:56 | 0 comentarii -
GSP.roCe l-a impresionat pe Bute la cîntarul oficial: "A fost incredibil"
-
Dmitri Medvedev vrea ca partidul Rusia Unită să fie "mai deschis" şi "mai democratic"
26 Mai, 14:17 | 0 comentarii -
Capsula Dragon a companiei SpaceX s-a conectat la Staţia Spaţială Internaţională cu succes
26 Mai, 12:41 | 0 comentarii
-
BA FRATE DAR CHIAR AI ZI-SO SUPER TARE SA STII CA AI DREPTATE................... CHIAR ASA E ROG CA TOTI DESTEPTII SA ITI CITEASCA COMENTARIUL TAU
-
Vrei sa faci bani dar nu-ti place sa umbli la interviuri si sa dai de sefi uraciosi? Vrei sa fii liber in graficul de munca, dar sa ai un salariu stabil si bun? Vrei sa stai acasa si sa lucrezi si asta sa nu iti afecteze veniturile? Atunci ai nevoie de lucrul pe care eu ti-l ofer. Nici un fel de inselatorie, sponsorizare de inceput, sau taxa de start in afaceri...Pentru doar 3-4 ore de lucru pe zi poti castiga 75-1000$ pe saptamana si mai mult daca lucrezi mai mult. Ce iti trebuie? Internet si calculator conectat la retea si un minim de cunostinte in accesari de site-uri on-line...restul, depinde doar de tine si de cat de multa staruinta iti dai. Lucrul e mai mult legat cu casuta de e-mail. Dati click pe urmatorul link:
http://www.AWSurveys.com/HomeMain.cfm?RefID=marianarama
si incepeti sa castigati cate 6 si cate 4 dolari pt fiecare sondaj completat. Fiecare sondaj ia mai putin de 1 minut. Se pot face lejer cate 26 de dolari in doar cateva minute. E gratis si e pe bune! Daca nu te descurci cu engleza trimite un e-mail cu titlul LUCRU la adresa: aramson@gmail.com si vei primi toate instructiunile necesare. Succes si spor la bani! Incepe acum!
-
Nu Maria! Tiganca asta imputita!
-
Nu Maria! Tiganca asta imputita!
-
...Atata timp cat vor fi incurajati tiganii prin diferite forme si nu vor fi fortati la munca obligatorie, aceasta situatie nu se va putea rezolva in altfel de mod,NICIODATA...!
-
Nu Maria! Tiganca asta imputita!
-
Consilierul prezidential, platit din bani publici, Sebastian Lazaroiu " la ora asta, in Romania, nu exista un lider politic in afara de actualul presedinte care sa treaca poporul prin desert. Si romanii stiu asta”.
-
pe de o parte le dau bani si le sufla in cur , iar pe de alta parte se pling de ei , cum vine asta ?
-
Nedumeritule! Intrebarea ta e de bun simt! Dar cati nedumeriti au votat prosteste in decembrie! Asta e smenul! Pacalim jucand alba neagra sa atingem obiectivul! asta e Basescu marinerul!
-
Pentru a invita pe cineva sa vorbeasca despre romi intai intrebatii daca stiu istoria lor .Domnul cu mustata invitat la emisiunea news magazine incepuse sa vorbeasca despre etimologia cuvantului rom ,eeee draga domunule imi pare rau sa va dezamagesc dar acel cuvant nu vine din lexicul limbii romane vine de la expresia din limba romanii "me san rom".Informati-va si dupa aia vorbiti despre un popor cu o istorie de aproximativ o mie de ani .Si nu mai vorbiti ca vreiti sa faceti bine ca se vede de la 100 de ani lumina ca sunteti rasist.
-
si eu sint rasist , si ce-i cu asta ? MOARTE TIGANILOR IMPUTITI !
-
draga, toti suntem rasisti in privinta tiganilor. nu vrei acum sa invatam si noi tiganeste?
-
Thus says Bakonsky? Statements? considered by organizations representing the Roma as a racist? that the minister has done in Paris, meeting with French Secretary of State, Pierre Lellouche: "We have some physiological problems, natural, of crime in the bosom of the Romanian community, especially among Romanian citizens of Roma communities? ( forward as Realitatea.net).
-
Versatile like Mr. President to change his speech! If tacitly accept that Gypsies have strong friend Sarkoczi now taking the blame on those who expel! European man suddenly becomes! That's Basescu!
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5






Puteți intra pe un blog foarte interesant:
http://www.cezar-iasi.blogspot.com/
Blogul conține: înregistrări video cu miracole, videoclipuri, legături cu numeroase site-uri foarte interesante (unele dintre ele conțin și posturi de radio și TV on line), cărți care pot fi citite direct pe internet (fără a necesita descărcare în calculator), articole foarte interesante, etc. Vă rog intrați pe blog și trimiteți-l mai departe ca să folosească și altora. Blogul nu are scop comercial, ci de informare.