Antena 3 CNN Externe Preşedintele Yemenului a ajuns în Arabia Saudită pentru a semna transferul puterii

Preşedintele Yemenului a ajuns în Arabia Saudită pentru a semna transferul puterii

Preşedintele Yemenului a ajuns în Arabia Saudită pentru a semna transferul puterii
Sursa foto: Foto: Intact Images/EPA
de N.B.    |    23 Noi 2011   •   08:49

Preşedintele yemenit Ali Abdullah Saleh a ajuns, miercuri dimineaţă, în Arabia Saudită pentru a semna un acord privind transferul puterii în Yemen, relatează televiziunea naţională, citată de Associated Press.

Acordul este mediat de statele arabe din Golf şi este privit ca o modalitate de a rezolva criza cu care se confruntă Yemen.

Conform televiziunii publice, Saleh a ajuns la Riad miercuri dimineaţă, dar nu a comunicat când urmează să semneze acordul. Este aşteptat ca preşedintele yemenit, reprezentanţii statelor arabe care au realizat acordul şi diplomaţi europeni şi americani să fie prezenţi la semnarea acordului.

După luni de proteste care i-au cerut debarcarea de la putere, Saleh a promis în repetate rânduri că va semna înţelegerea pentru a se răzgândi de fiecare dată.

Acordul presupune abdicarea lui Saleh şi transfeul puterii către vice-preşedinte în schimbul imunităţii în faţa acuzaţiilor care îi sunt aduse.

×
Subiecte în articol: Yemen Arabia Saudita acord
Parteneri
Hidroelectrica anunţă perioada în care românii pot transmite indexul în aprilie
x close