Antena 3 CNN Externe Proteste violente în această seară. E haos pe străzi

Proteste violente în această seară. E haos pe străzi

Proteste violente în această seară. E haos pe străzi
23 Apr 2017   •   23:43

Ciocniri violente s-au produs duminică seară la Paris între câteva sute de manifestanţi declarându-se "antifascişti" şi poliţie, în seara primului tur al alegerilor prezidenţiale în urma cărora centristul Emmanuel Macron şi lidera de extrema dreaptă Marine Le Pen s-au calificat pentru turul secund, transmite AFP. 

Forţele de ordine au încercat să îi respingă pe manifestanţii care au ocupat Piaţa Bastiliei, a constatat un corespondent al agenţiei France Presse. Tineri, unii purtând cagule şi numeroşi îmbrăcaţi în negru, au aruncat în direcţia poliţiştilor cu sticle şi petarde. 

O sursă din cadrul forţelor de poliţie a informat că forţele de ordine au fost atacate cu proiectile. Trei persoane au fost reţinute, potrivit poliţiei. 

La apelul unor mişcări autointitulate "antifasciste", care intenţionează să organizeze o "noapte a baricadelor", vreo 300 de manifestanţi s-au strâns încă de la primele estimări ale rezultatelor turului întâi al prezidenţialelor. 

Forţele de ordine, desfăşurate masiv, au oprit preventiv circulaţia în acest bine-cunoscut loc istoric din estul Parisului. 

Un organizator la microfon le-a cerut participanţilor să manifesteze "împotriva lui Marine şi împotriva lui Macron". "Am venit să protestăm faţă de mascarada pe care o reprezintă aceste alegeri", a declarat pentru AFP un manifestant sub acoperirea anonimatului

Sursă: Agerpres
×
Parteneri
Cât costă coșul de cumpărături cu două săptămâni înainte de Paște
x close