Puterile Occidentale pregătesc noi sancţiuni contra Iranului. Rusia şi China sunt reticente
Schimbul de opinii în timpul dezbaterii Consiliului de Securitate despre Iran au arătat cum dorinţa puterile occidentale de a mări presiunea asupra Teheranului pentru ambiţiile sale nucleare ar putea să se lovească de rezistenţa Moscovei şi Beijingului.
"Dacă va continua să refuze cele mai mici măsuri de încredere, refuză dialogul, transparenţa, trebuie să tragem concluziile necesare iar aceasta înseamnă că trebuie să mergem spre o nouă rezoluţie ce implică sancţiuni," declara ambasadorul francez la ONU, Gerard Araud, în faţa Consiliului. "Nu mai există motive să aşteptăm" .
Acesta a subliniat ulterior în faţa reporterilor că Paris este pregătit să facă un proiect de rezoluţie.
"Facem un ultim apel la republica islamică să răspundă ofertei noastre de negociere. Dacă nu o face în scurt timp, Franţa va propune o nouă rezoluţie de sancţiuni."
Diplomaţii ONU au specificat că oficiali din SUA, Franţa, Germania, Rusia, Marea Britanie,China s-ar putea întâlni săptămâna viitoare pentru a discuta subiectul Teheran.
Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al ministerului rus de Externe, Andrei Nesterenko, arăta că Moscova nu este pregătită pentru demararea unei noi rezoluţii ONU pentru a pedepsi Teheranul .
"Acest limbaj al sancţiunilor, nu este al nostru. Am spus-o de multe ori," arăta Nesterenko la Moscova. El a specificat că Moscova este în favoarea "folosirii metodelor politice şi diplomatice de a rezolva problemele."
"Dacă Iran continuă să nu îşi respecte obligaţiile, comunitatea internaţională va trebui să ia în considerare alte sancţiuni," declara şi ambasadorul american la ONU, Susan Rice .
Întrebată cât va aştepta SUA, Rice a răspuns reporterilor că "timpul este scurt." Ambasodorii ruşi şi chinezi au cerut însă reţinere şi răbdare.
Antena3.ro
-
Rusia va lua în considerare sancţiuni contra Iranului
02 Mar, 21:52 | 4 comentarii -
Obama promite sancţiuni ?importante? Iranului
10 Feb, 00:41 | 0 comentarii
-
Istoria se repetă! Imagini incredibile din timpul cutremurului devastator din Indonezia, 2004
11 Apr, 13:13 | 3 comentarii -
Austria. Un tânăr a găsit pe stradă 10.000 de euro şi i-a predat poliţiei
26 Mai, 15:16 | 0 comentarii -
Finlanda. Bilanţul atacului de vineri se ridică la doi morţi şi şapte răniţi
26 Mai, 14:56 | 0 comentarii -
GSP.roCe l-a impresionat pe Bute la cîntarul oficial: "A fost incredibil"
-
Dmitri Medvedev vrea ca partidul Rusia Unită să fie "mai deschis" şi "mai democratic"
26 Mai, 14:17 | 0 comentarii -
Capsula Dragon a companiei SpaceX s-a conectat la Staţia Spaţială Internaţională cu succes
26 Mai, 12:41 | 0 comentarii
-
ha ha mai ales rusia e cea mai mare putoare, aaaa putere vroiam sa zic. Intradevar cu nivelul lor de 'civilizatie' cu economia lor si nivelul tehnologic care sunt ' cele mai bune' au toate motivele sa fie mare putere. Asta e o gluma buna, sunt vai de capul lor rusii, numa gura e de ei, dar in rest sunt ramasi rau in urma
-
POSIBIL ATAC ISRAELIAN INTR-O LUNA - DEBKAfile Exclusive Report - December 10, 2009: Ministrul iranian al apararii Ahmad Vahidi, aflat intr-o vizita in Siria, a declarat pe 10 decembrie ca Tehranul se asteapta la un atac din partea Israelului in decurs de o luna - administratia Obama va da unda verde pentru atac - si a cerut Siriei ca intr-o astfel de situatie sa loveasca Israelul. Detalii:
http://cristiannegureanu.blogspot.com/2009/12/if-attacked-iran-wants-syria-to-hit.html
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5






RUSSIA SI CHINA SUNT SI VOR FI CELE MAI MARI PUTERI DIN LUME , RESTUL GALGARA . HAI PA