Antena 3 CNN Externe Primul restaurant care va elimina bacşişul

Primul restaurant care va elimina bacşişul

Primul restaurant care va elimina bacşişul
Sursa foto: Foto: www.fsrmagazine.com
26 Oct 2015   •   12:32

Un grup de restaurante care include unele dintre cele mai căutate localuri din Manhattan a anunțat recent că va recurge la măsura revoluționară a eliminării bacșișului, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

Cunoscutul grup Union Square Hospitality Group își va pune în practică noua politică la sfârșitul lunii noiembrie, aliniindu-și restaurantele la practicile adoptate de localuri din Europa și Asia în care bacșișul lipsește cu desăvârșire sau este păstrat la minim.

Într-o declarație, grupul american cu 1.800 de angajați, printre ale cărui restaurante se numără localuri extrem de căutate precum Gramercy Tavern și Union Square Cafe, a precizat că a ajuns la această concluzie revoluționară "după un dialog atent la nivelul companiei".

Această nouă politică a companiei va fi inaugurată la The Modern, restaurantul exclusivist al Muzeului de Artă Modernă din New York (MoMA), urmând ca pe parcusul anului viitor alte restaurante din grupul condus de Danny Mayer să îi urmeze exemplul.

Proprietarii lanțului nu au specificat însă modul în care personalul va fi compensat pentru pierderea bacșișului, însă au dat asigurări că prețurile meselor "nu vor diferi mult față de ceea ce clienții plătesc în prezent".

Pe de altă parte, cel mai cunoscut site american dedicat gastronomiei și gurmanzilor, Eater.com, avertiza că politicile similare adoptate de alte restaurante, cum ar fi Aster din San Francisco, au avut o viață scurtă.

O decizie de a elimina bacșișurile este riscantă, atât pentru că poate îndepărta clienții, nemulțumiți de prețurile care vor crește inițial cu 20-25%, cât și pentru că se va dovedi nepopulară în rândurile personalului.

×
Subiecte în articol: restaurant bacsis
Parteneri
ANM: Zonele cele mai afectate de praful saharian
x close