Antena 3 CNN Externe Rusia acuză Franţa de "încălcare gravă" a embargoului de arme impus Libiei

Rusia acuză Franţa de "încălcare gravă" a embargoului de arme impus Libiei

Rusia acuză Franţa de "încălcare gravă" a embargoului de arme impus Libiei
Sursa foto: Foto: INTACT Images/EPA
30 Iun 2011   •   20:34

Rusia a acuzat Franţa, joi, de „încălcare gravă” a embargoului Naţiunilor Unite pentru Libia, eveniment ce ar putea, de asemenea, să tensioneze relaţiile dintre statele care acţionează în Libia, conform Reuters.

Franţa a confirmat că a furnizat arme rebelilor libieni, în încercarea de a-i ajuta să avanseze către capitala Tripoli, controlată în continuare de Muammar Gaddafi. Astfel, Franţa devine primul stat care recunoaşte deschis că a furnizat arme rebelilor.

Franţa, Marea Britanie şi Statele Unite conduc o campanie de înlăturare a liderului libian care, conform declaraţiilor oficiale, nu va fi oprită până când Gaddafi nu va fi dat la o parte.

Conflictul din Libia este cel mai sângeros dintre toate revoltele din Orientul Mijlociu şi Africa de Nord.

Rebelii avansează destul de greu către capitala Tripoli, deşi insurgenţii au revendicat un mare succes săptămâna aceasta, în regiunea Munţilor de Vest, unde au primit arme de la Franţa. Astfel, mai sunt circa 50 de kilometri între rebeli şi capitala controlată de Gaddafi.

"I-am întrebat pe colegii francezi dacă zvonurile legate de furnizarea armelor către Libia sunt reale”, a declarat ministrul rus de Externe, Sergei Lavrov. "Dacă este confirmat zvonul, este o încălcare gravă a rezoluţiei 1970 a Naţiunilor Unite”, a spus acesta.

Rezoluţia la care face referire oficialul rus a fost adoptată în februarie şi reprezintă impunerea unui embargo de arme în Libia.

Parisul a recunoscut că a furnizat arme rebelilor, dar nu consideră că a încălcat nici un acord, pentru că "armele furnizate rebelilor erau pentru protecţia civililor într-un atac iminent, fapt ce este permis într-o rezoluţie stabilită ulterior".
 

×
Parteneri
Românii care vor plăti taxe și impozite mai mari de anul următor!
x close