Antena 3 CNN Externe Simpatizanții Statului Islamic jubilează pe rețelele de socializare

Simpatizanții Statului Islamic jubilează pe rețelele de socializare

Simpatizanții Statului Islamic jubilează pe rețelele de socializare
22 Iul 2016   •   22:46

 Simpatizanţi ai grupării Statul Islamic (SI) şi-au exprimat bucuria pe reţelele de socializare după atacul armat care a avut loc vineri într-un centru comercial de lângă Stadionul Olimpic din capitala landului german Bavaria, Munchen, soldat cu mai mulţi morţi şi răniţi, transmite Reuters. 

"Slavă lui Allah, fie ca Allah să aducă prosperitate oamenilor noştri din Statul Islamic", se poate citi într-un mesaj în arabă pe un cont de Twitter cunoscut ca susţinător al SI. 

Atacul armat este al treilea act major de violenţă comis împotriva unor ţinte civile din Europa de Vest în ultimele opt zile. Atacurile anterioare din Franţa şi Germania au fost revendicate de Statul Islamic, iar poliţia din Munchen suspectează că a fost vorba despre un atac terorist. 

Autorităţile au evacuat o parte dintre persoanele aflate în centrul comercial, însă mai sunt numeroşi oameni care se ascund în interior. 

O purtătoare de cuvânt a poliţiei din capitala Bavariei a afirmat că s-au înregistrat morţi şi răniţi. "Credeam că avem de a face cu un atac armat violent", a adăugat ea. 

Postul german BR relatează că şase oameni şi-au piedut viaţa în atac şi că mulţi alţii au fost răniţi în atacul din centrul comercial. Anterior s-a difuzat o informaţie conform căreia Ministerul de Interne bavarez ar fi confirmat moartea a trei oameni, dar ulterior acesta a infirmat că a difuzat o astfel de informaţie. 

Deocamdată nu este clar cine a comis atacul, care a avut loc la mai puţin de o săptămână după ce un tânăr afgan a atacat cu toporul şi cuţitul pasagerii unui tren, tot în Bavaria, rănind patru dintre aceştia înainte de a fi ucis. Gruparea jihadistă Statul Islamic a revendicat atacul.

Sursă: Agerpres
×
Parteneri
Pensia care dispare de la 1 septembrie 2024
x close