SUA îi cer lui Voronin ?să analizeze? felul în care au fost trataţi protestatarii din aprilie
?Noi, în SUA, împărtăşim viziunile dumneavoastră referitoare la o Moldovă democratică şi integră, protejată în limitele frontierelor recunoscute la nivel internaţional?, a scris secretarul de stat american.
?SUA condamnă violenţele ce au avut loc în zilele imediat următoare alegerilor legislative?, a mai scris Hillary Clinton în scrisoare.
Potrivit mesajului trimis de Secretarul de Stat american, ?Guvernul Republicii Moldova ar trebui să analizeze atât îngrijorările care au apărut cu privire la desfăşurarea alegerilor, cât şi modul în care au fost tratate persoanele reţinute, jurnaliştii şi reprezentanţii societăţii civile?.
?O explicaţie completă va consolida încrederea în instituţiile democratice ale Moldovei?, concluzionează Hillary Clinton.
Mesajul SUA a fost publicat, luni, pe site-ul preşedinţiei Republicii Moldova.
Tot luni, a fost făcut public faptul că Zinaida Greceanîi ar putea să nu mai candideze la funcţia de preşedinte al Republicii Moldova. Asta după ce Vladimir Voronin a văzut în presă datele din foaia matricolă a acesteia. Potrivit unor surse din Partidul Comuniştilor de la Chişinău, nemulţumirile lui Voronin faţă de notele lui Grecianîi ar putea determina propunerea altor candidaturi pentru funcţia de preşedinte.
Antena3.ro
-
Sofia: Bulgaria şi România au decis suspendarea totală a traficului pe Dunăre
08 Feb, 18:49 | 0 comentarii -
Europa moare de frig: 480 de morţi în 10 zile. Cele mai multe victime, în estul continentului şi Italia
08 Feb, 17:46 | 1 comentarii -
Grecia a avut în ianuarie venituri bugetare cu un miliard de euro sub aşteptări
08 Feb, 15:14 | 1 comentarii -
GSP.roPortarul Sibiului, anunţ INCREDIBIL!: "El e amantul soţiei mele! Divorţez cum ajung acasă!" :S
-
Europa se mobilizează împotriva ACTA. Vezi harta protestelor programate
08 Feb, 14:09 | 4 comentarii -
Mişcarea şiită libaneză Hezbollah recunoaşte pentru prima dată că este susţinută de Iran
08 Feb, 11:30 | 3 comentarii
-
De ce nu se intereseaza yanks de cum au fost tratati demonstrantii ce protestau impotriva demontarii Soldatului |De Bronz acum vreo un an in Latvia?Pentru oricine este clar ...yanks isi apara lacheii iar pe cei ce se opun lacheizarii ii sicaneaza cum pot.Esenta politicii politicii externe a yanks
-
Parerea mea e ca aceasta tara numita america ar trebui izolata iar intreaga omenire ar trebui sa intoarca spatele acestor FACISITI ,iar parerea mea ca noi EUROPENI AR TREBUI SA NE TREZIM si sa nu mai lasam nici un american(fascist)sa ma intre in EUROPA SUNT CA LACUSTELE se baga peste tot si produc numai dezastru ar trebui rasa aceasta natie rahat,doar sunt adunaturile ,rebuturile si greselile genetice ale rasei umane care sau adunat pe acel continent de pe harta lumii Sunteti niste viermi ai plenetei
-
Romani uitati cum ne minte un Senator: http://www.youtube.com/watch?v=DTrEy7uFe3Y&feature=related
-
Un act reparatoriu la adresa Romaniei !
-
Daca jigodia de stalin nu a reusit sa distruga esenta nationala in Basarabia noastra iubita, nu-mi imaginez ca Vorornin - un vierme comunist, tradator si umil avand doar o fractie din puterea marelui tartor, va putea sa mai tina basarabenii departe de tara mama. Basarabia Pamant Romanesc !!!
-
bine Ioane, asa sa ne ajute Dumnezeu!
-
Basarabia Pamant Romanesc!
-
stalin
-
Figurii AMERICANE ptr presa ,ca sa vada prostimea ca americanilor le pasa de MOLDOVA.....ce sa-ti povestesc dupa atata timp se trezesc si iei ....pana acum nu au spus nici Carrrr si acum se bat cu CARAMIDA in piept......PACE....
-
Ce papagali au ajuns Americani.Sa nu ii supere pe Sovietici i-a pupat in spate.Ei nu intervin ca la Bechtal.Nu le iese nimin pa.DUMNEZEU ne-a scapat de sovietici si ne va scapa in continuare.Poporul Roman a fost asuprit suficient (destul) a sosit timpul (vremea) sa nu va temeti a venit vremea.
-
Nu stiu ce prevede legea cetateniei. dar cred ca ar fi indicat sa scrie ca se acorda cetatenia tuturor etnicilor (sau celor ce apartin acestor familii) aromani indiferent de teritoriu.Asa ar fi corect. Acesta sa nu o publicati.
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5




.gif)

tovarasul voronin nu a avut dreptul sa presteze asa metode pentru retinutii din 7 aprilie!mai vorbeste despre drepturi insa el le incalca pe toate!cum e posibil asa ceva!treziti-va romini din Basarabia la viata!