Antena 3 CNN Externe Supernovă, descoperită de o fetiţă de 10 ani

Supernovă, descoperită de o fetiţă de 10 ani

Supernovă, descoperită de o fetiţă de 10 ani
Sursa foto: Foto: wallpaper-s.org
05 Ian 2011   •   16:48

Cea mai tânără persoană din lume care a descoperit o supernovă este o fetiţă canadiană în vârstă de zece ani, anunţă Societatea regală de astronomie din Canada, citată de AFP.

Kathryn Aurora Gray, astronom amator ca şi tatăl ei, trăieşte la Fredericton, în provincia New Brunswick din estul Canadei. Ea lucra alături de părintele său şi analiza pe computer imagini ale unor galaxii îndepărtate captate cu ajutorul unui telescop.

Societatea de astronomie a precizat că fetiţa a raportat descoperirea unei supernove de magnitudinea 17 în galaxia UGC 3378, la 240 de milioane de ani lumină de Terra, în constelaţia Girafei.

Supernova reprezintă creşterea puternică a luminozităţii unei stele uriaşe, după explozia acesteia. Ea dă impresia că anunţă apariţia unei noi stele, însă, de fapt, marchează dispariţia violentă a unei stele.

Astfel, atunci când o stea masivă ajunge la sfârşitul vieţii ei, consumându-şi combustibilul, ea explodează provocând o uriaşă undă de şoc. Pentru o scurtă perioadă de timp steaua începe să strălucească foarte intens.

Acesta este un eveniment destul de rar, cea mai recentă supernovă a fost observată în galaxia noastră în urmă cu câteva secole, conform Societăţii regale de astronomie.

Astronomi amatori au confirmat rapid descoperirea făcută de Kathryn Gray: americanul Brian Tieman şi canadianul Jack Newton au comunicat apoi biroului central al Uniunii astronomice internaţionale şi au înregistrat-o sub numele de "supernova 2010lt".

 

×
Subiecte în articol: descoperire Canada astronomie
Parteneri
Zboruri comerciale, bruiate de ruşi inclusiv în spaţiul aerian al României
x close