"Teatru" pregătit pentru o vizită a ministrului francez al Educaţiei, deconspirat de presă (VIDEO)
Mai mulţi francezi au fost figuranţi în timpul vizitei ministrului Educaţiei într-un supermarket. Oamenii au fost chemaţi să îngroaşe rândurile clienţilor şi să răspundă la întrebările oficialului. Piesa de teatru a fost deconspirată în urma unei anchete a presei din Hexagon.
Oamenii au jucat rolul unor clienţi într-un supermarket, în timpul unei vizite a ministrului francez al Educatie, Luc Chatel. Evenimentul s-a petrecut acum câteva zile, într-un magazin din Paris, unde ministrul a venit pentru a promova un program guvernamental privind produsele şcolare.
Imediat după eveniment, presa din Hexagon a început să pună întrebări cu privire la clienţii din magazin şi să ancheteze modul în care a fost organizată vizita oficialului. Cele mai suspecte păreau femeile care s-au postat chiar în spatele oficialului. Culmea, ele aveau în coşul de cumpărături chiar produsele la care ministrul făcea referire.
Mai mult, în timpul filmarilor, ministrul a întrebat-o pe una dintre aşa-zisele cliente aflate în magazin ce părere are despre programul rechizitelor şcolare. Ulterior, directoarea de comunicare a supermarketului a recunoscut că şi ea făcea parte din grupul de salariate mobilizate pentru vizita lui Chatel.
În cele din urmă, conducerea supermarketului a recunoscut că a invitat câţiva salariaţi să îngroaşe numărul clienţilor şi şi-a cerut scuze pentru întregul incident.
Antena 3
-
Istoria se repetă! Imagini incredibile din timpul cutremurului devastator din Indonezia, 2004
11 Apr, 13:13 | 3 comentarii -
Capsula Dragon a companiei SpaceX s-a conectat la Staţia Spaţială Internaţională cu succes
26 Mai, 12:41 | 0 comentarii -
SUA. Un labrador a devenit erou după ce şi-a salvat familia dintr-un incendiu
26 Mai, 12:28 | 0 comentarii -
GSP.roCe l-a impresionat pe Bute la cîntarul oficial: "A fost incredibil"
-
Portretul oficial al lui George W. Bush va fi dezvelit săptămâna viitoare, la Casa Albă
26 Mai, 11:59 | 0 comentarii -
Siria. Peste 90 de civili, dintre care 25 de copii, au fost ucişi în bombardamentele de vineri
26 Mai, 11:33 | 1 comentarii
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5





