Tradiţia Războiului Rece: Submarine nucleare ruseşti, în largul coastelor SUA
Două submarine Akula au patrulat la 200 de mile de estul coastei americane, dar au rămas la limita apelor internaţionale, arăta Pentagonul. Misiunea, prima de acest gen în ultimii 15 ani, aminteşte de confruntările subacvatice ale Războiului Rece, când SUA şi URSS staţionau frecvent cu submarinele în largul coastelor adversarului pentru a fura secrete militare.
În plus, aceasta este cea mai recentă manifestare într-o serie de măsuri din epoca Războiului Rece. În ultimii doi ani,bombardierele ruseşti au început să patruleze din nou în spaţiul aerian internaţional, forţând de exemplu Royal Air Force din Marea Britanie să ridice avioanele de luptă în aer de câteva zeci de ori. De asemenea, nave ruseşti au efectuat exerciţii aproape de Golful Biscay şi Florida.
James Graybeal, purtător de cuvânt al Comandamentului Nordic american a încercat să minimalizeze evenimentul şi declara că submarinele au fost monitorizate în timpul tranzitului, subliniind că SUA recunoaşte ?dreptul statelor să îşi exercite dreptul la navigaţie în apele internaţionale".
Pe de altă parte, Rusia a condamnat ceea ce a descris a fi o atmosferă de "isterie" creată în jurul acestei patrulări.
"Marina rusă localizează sistematic submarine NATO, inclusiv americane, în imediata apropriere a apelor teritoriale ale Federaţiei Ruse?, arăta un oficial miliatar de la Moscova. ?Drept urmate, orice fel de isterie într-un asemenea caz nu este adecvată."
Antena3.ro
-
Pentagonul declară "război" site-ului WikiLeaks
16 Sep, 10:21 | 1 comentarii
-
Istoria se repetă! Imagini incredibile din timpul cutremurului devastator din Indonezia, 2004
11 Apr, 13:13 | 3 comentarii -
Capsula Dragon a companiei SpaceX s-a conectat la Staţia Spaţială Internaţională cu succes
26 Mai, 12:41 | 0 comentarii -
SUA. Un labrador a devenit erou după ce şi-a salvat familia dintr-un incendiu
26 Mai, 12:28 | 0 comentarii -
GSP.roCe l-a impresionat pe Bute la cîntarul oficial: "A fost incredibil"
-
Portretul oficial al lui George W. Bush va fi dezvelit săptămâna viitoare, la Casa Albă
26 Mai, 11:59 | 0 comentarii -
Siria. Peste 90 de civili, dintre care 25 de copii, au fost ucişi în bombardamentele de vineri
26 Mai, 11:33 | 1 comentarii
-
Clive pe tine ce teo bagat m a t a in seama ,imi pare rau de ea o cam obosit aseara rau de tot or fost vreo 9 caine pe ea.
Stivi te inteleg ca ai ura pe rusii si arabii ,ce conspiratii: cor atacat iraqul pt petrol, ca sistemul lor financiar o adus o a 2 mare criza in lume ,cu incalzirea globala(ce o sa faca daca vine o era glaciara ,zi),cu noua gripa porcina care are tulpinii din 3 continente(mie nu mi se pare o mutatie naturala cu atatea tulpini cum este gripa aceasta h1n1 ).
Traieste tu bine intr-o lume in care marii bogatii ai lumii o duc bine si cel putin 2 miliarde is in saracie crunta,sau preferii sa aruncam si peste ei fosfor alb.
Clive inca odata dute si joacate cu papusile tale.
Cumva is conspirationist daca nu cred in dumnezeul si isusul iudaic sau ce (nici nu vreau sa cred povestii din alea) si asta demonstreaza ca lumea e proasta ca curu ca cred in fantomele astea cam vreo 5 miliarde cred in the god eu ii consider prostii si fara rationament si logica . -
Ce stire e asta ,mai bine era un articol despre Hirosima ca astazi se implinesc 64 de anii de la tragedia folosirii pe o populatie bomba nucleara,ei or fost soarecii de laborator.
-
Azi este 6 august iar Antena 3 ca toata planeta,ar trebui sa comemoreze cel mai mare act criminal comis deliberat de omenire:folosirea primei bombe atomice impotriva civililor.Cand colo,ei dau "stirea" despre "submarine rusesti"?!Dar cand nave de razboi americane aduceau "apa minerala" in Georgia in timpul razboiului cu Rusia,Antena nu mai era sa de vigilenta.Astazi dubla masura este considerata ca "politica inteligenta"cand de fapt este doar o apucatura de sluga preaplecata...
-
No haideti sa va spun eu care-i vrajeala cu idiotii astia de rusi. In primu rand, cam toata lumea o inceput sa-si piarda interesu in legatura cu sistemele lor de armament. Indienii nu stiu ce sa mai faca cu motoarele cu tractiune vectorizata de pe Su-30 MKI care le fiecare 50 de ore de zbor au nevoie de reparatii masive si pt asta trebuie trimise in Rusia unde trebuie sa le plateasca si mai multi bani la rusi. Rusii i-or asigurat pe indieni ca motoarele respective au nevoie de reparatii dupa 1000 de ore de zbor. Chinezii or vrut si ei sa cumpere asa ceva. 180 de bucati. Dupa primele 80, or refuzat a 2- transa fara sa dea un motiv anume. Anu trecut, parca 20 de oameni or murit intr-un submarin din aceeasi clasa cu care or facut vodkarii cascadoria de ieri. Ce-or vrut ei sa realizeze cu cascadoria asta o fost sa arate ca armele lor inca sunt bune, de calitate si pot fi cumparate. Da degeaba, pt ca in ultima vreme toata lumea si-o data seama de incompetenta lor. Tot mai multi oameni se uita in ultima vreme spre SUA pt achizitionarile de armament si rusii is disperati. Problema lor, cred eu, is salariile de mizerie pe care le platesc angajatilor din industria armamentului. Asta ii si motivu principal pt care armele lor sint mai ieftine, nu din cauza ca rusii ar fi mai destepti. Da in ultima vreme se pare ca nu le mai merge smecheria asta, pt ca si poporu rus s-o smecherit si uite ca scot pe usile fabricilor de armament numa jafuri. Is curios sa vad cine o sa se arate interesat de submarinele astea pe care vor rusii sa le vanda.
-
@StiviGun-ai o obsesie antiruseasca.In loc sa vezi ca SUA sunt conduse de bancheri+corporatii si ca guvernul,poporul,democratia sunt vorbe in vant,pe tine te intereseaza ce face Rusia.Din pacate distrugerea sistemului capitalist actual,vine din SUA.
-
Stivi nu vezi ca pe nimeni nui intereseaza despre tranzactiile rusilor sau a americanilor cu arme ,gaseste alte subiecte ca te cam reciclezii in aceeleasi subiecte de discutie .
Rusia oricum e departe de democratie , dar uite ce a facut neo-capitalismul din Sua intregii lumii,o criza mondiala si acuma vrajeala aia de gripa ca sa-si vanda tovarasii vaccinurile si mare propaganda cu incalzirea globala care este un fenomen natural fiind ciclic ,oricum fondatorii a americii or fost oamenii care si-au deat seama de diferentele intr-e oamenii si separarea religiei de guvern si cel mai mult ei or inceput revolutia impotriva angliei sa scape de sistemul lor bancar si sa aiba puterea sa-si creeze proprii banii ca daca nu din start erau sclavii imperiului britanic.
E fain sa fii american creezi razboie si dupa le reconstruiesti tara tot cu companiile lor asta e jocul si petrolul ,pe guvernantii americanii ii doare in cot de poporul iraqian . -
Multe lucruri noi mi-ai zis bai rugbyR. Io cred ca voi va reciclati mai mult ca mine tot vorbind despre tot felu de teorii ale conspiratiei, unele dintre ele de tot rasu.
-
Rugby-r! posteaza si tu ceva interesant nu mai suge nasu la morti!
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5






cum pot sa dau de stivigan ca sa-l bat pana il paralizez?