Antena 3 CNN Externe Turcia a reţinut 1.300 de migranţi care intenţionau să ajungă în Grecia

Turcia a reţinut 1.300 de migranţi care intenţionau să ajungă în Grecia

Turcia a reţinut 1.300 de migranţi care intenţionau să ajungă în Grecia
30 Noi 2015   •   19:10

Autorităţile turce au reţinut luni circa 1.300 de migranţi despre care afirmă că intenţionau să se îndrepte pe mare spre Grecia, operaţiunea, cea mai amplă de acest fel din ultimele luni, intervenind la o zi după acordul dintre Uniunea Europeană şi Ankara, menit să stăvilească valul de migranţi, transmite Reuters.

Jandarmii turci au reţinut sute de sirieni, irakieni, iranieni şi afgani, precum şi trei traficanţi de persoane, găsiţi în ascunzători situate în apropierea litoralului turc al Mării Egee, lângă oraşul Ayvacik din provincia Canakkale, au declarat pentru Reuters oficiali ai gărzii de coastă.

Migranţii au fost trimişi într-un centru de repatriere, de unde unii dintre ei ar putea fi deportaţi, au indicat oficialii.

Duminică, la Bruxelles, liderii europeni şi guvernul de la Ankara au ajuns la un acord asupra unui fond în valoare de 3 miliarde de euro, bani alocaţi pentru cei circa 2,2 milioane de refugiaţi, majoritatea sirieni, aflaţi în prezent pe teritoriul Turciei. Celelalte componente ale acordului, încheiat sub forma unui plan de acţiune, se referă la 'redinamizarea' procesului de aderare a Turciei la UE şi la grăbirea procesului de liberalizare a vizelor pentru cetăţenii turci.

×
Subiecte în articol: turcia criza imigranţilor
Parteneri
Harta voturilor din Bucureşti. Cât "teren" controlează candidaţii
x close