Antena 3 CNN Externe Turcii construiesc un zid de beton la frontiera cu Siria

Turcii construiesc un zid de beton la frontiera cu Siria

Turcii construiesc un zid  de beton la frontiera cu Siria
14 Aug 2015   •   16:36

Autoritățile turce construiesc un zid de beton de-a lungul frontierei cu Siria, în provincia Hatay, după recentul val de atacuri care a lovit regiunile sudice ale țării, relatează Agerpres.Zidul va avea o lungime de 8 kilometri și o înălțime de 3 metri, fiind format din blocuri de beton de 2 metri în lățime și greutatea de 7 tone. Scopul său este de împiedica orice intruziune a jihadiștilor Statului Islamic veniți din orașul sirian Alep, situat la câțiva kilometri de graniță.

Potrivit Anadolu, de construirea zidului, care va fi terminat în curând, răspund guvernoratul Hatay și regimentul 2 de graniță.

Ridicarea zidului face parte dintre măsurile de securitate adoptate în urma seriei de atentate începute la Suruc, la 20 iulie, când au fost uciși 32 de civili.

Prin provincia Hatay au pătruns o parte din cei în jur de 1,8 milioane de sirieni care și-au găsit refugiu în Turcia de la declanșarea conflictului în țara lor, în 2011.

×
Subiecte în articol: turcia Siria zid
Parteneri
Sancţiuni pentru medicii care duc pacienţii de la stat la privat
x close