UE vrea să ajute turiştii care îşi planifică singuri vacanţele, oferind o protecţie financiară sporită
În prezent, doar cei care îşi rezervă anumite pachete turistice au dreptul de a anula sau să primească despăgubiri dacă operatorii dau faliment. Noua lege revizuită va veni probabil şi în ajutorul pasagerilor în relaţia cu liniile aeriene.
"Avem nevoie de o protecţie serioasă pentru ca toţi consumatorii care îşi rezervă un pachet de vacanţă să poată sta liniştiţi. Directiva Pachetului de Călătorie a fost trasată acum aproape 20 de ani şi, deşi la vremea respectivă era de folos, acum nu este suficient de bună pentru a proteja consumatorii actuali", a declarat Comisarul european pentru Protecţia Consumatorului, Meglena Kuneva.
"Foarte mulţi oameni îşi rezervă hotelurile şi zborurile direct pe site-ul companiilor şi nu au pacea sufletească asupra faptului că sunt protejaţi în caz că nu merge totul bine", a mai spus Meglena Kuneva.
Regulile actuale, care au intrat în vigoare în 1990, oferă protecţie turiştilor care îşi rezervă pachete printr-o agenţie de turism. Acestea le oferă călătorilor diverse drepturi, printre care cel al unei rambursări dacă elementele vacanţei sunt schimbate sau dacă organizatorul anulează pachetul turistic.
Comisia Europeană vrea să consulte posibilitatea ca - având în vedere valul de companii aeriene care au dat faliment - protecţia de bază împotriva insolvenţei să fie extinsă astfel încât să acopere şi călătorii independenţi care cumpără bilete de avion ce nu fac parte dintr-un pachet turistic. Totuşi este improbabil ca legile să fie revizuite înainte de a doua jumătate a anului 2010.
Antena3.ro
-
Istoria se repetă! Imagini incredibile din timpul cutremurului devastator din Indonezia, 2004
11 Apr, 13:13 | 3 comentarii -
O bancă importantă din Spania a solicitat un ajutor de 19 miliarde de euro de la stat
27 Mai, 13:38 | 0 comentarii -
Iran anunţă construirea unei noi centrale nucleare
27 Mai, 13:33 | 0 comentarii -
GSP.roFOTO Bute a pierdut centura IBF » Imagini exclusive din iadul englez
-
Montreal. Circa 10.000 de oameni au manifestat cu tigăi în centrul oraşului
27 Mai, 13:15 | 0 comentarii -
Georgia. Parlamentul are un nou sediu, la Kutaissi
27 Mai, 12:09 | 0 comentarii
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5





