Antena 3 CNN Externe Un autobuz de pasageri a lovit un camion şi a luat foc. Sunt zeci de morți și răniți - VIDEO

Un autobuz de pasageri a lovit un camion şi a luat foc. Sunt zeci de morți și răniți - VIDEO

Un autobuz de pasageri a lovit un camion şi a luat foc. Sunt zeci de morți și răniți - VIDEO
Sursa foto: Foto: Twitter
13 Mar 2018   •   11:12

Cel puţin 13 persoane şi-au pierdut viaţa şi alte 20 au fost rănite marţi în coliziunea dintre un autobuz şi un camion în nordul Turciei, potrivit agenţiei de presă Anadolu, citată de AFP.

Accidentul a avut loc la primele ore ale dimineţii în provincia Corum, la nord-est de Ankara, când autobuzul, care venea de la Istanbul şi se îndrepta spre Tokat, a lovit un camion, a indicat agenţia de presă turcă.

Imagini difuzate în mass-media arată autobuzul cuprins de flăcări, apoi carcasa sa carbonizată înconjurată de echipe de intervenţie.

Printre persoanele decedate figurează şi copii, indică agenţia de presă turcă Dogan, potrivit căreia camionul lovit avea o plăcuţă de înmatriculare cu numere străine şi staţiona pe marginea drumului în momentul accidentului.

 



Emine Güngär, o femeie care a supravieţuit împreună cu copilul ei, a explicat pentru Anadolu că majoritatea pasagerilor dormeau în momentul accidentului.

''A fost o explozie, toate geamurile s-au spart şi autobuzul s-a zdruncinat'', a relatat ea. Apoi, vehiculul a luat foc. ''Cei care au reuşit să iasă s-au salvat, ceilalţi au ars'', a adăugat ea.

 

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: accident turcia camion pasager
Parteneri
Negocieri intense pentru evitarea grevei generale a poștașilor
x close