Antena 3 CNN Externe Un avion de luptă s-a prăbuşit la aterizare, în Spania

Un avion de luptă s-a prăbuşit la aterizare, în Spania

Un avion de luptă s-a prăbuşit la aterizare, în Spania
Sursa foto: Foto: arabiansupplychain.com
09 Iun 2014   •   17:46

Un avion de luptă de tip Eurofighter "s-a prăbuşit" luni, la aterizare, la Baza Moron, în apropiere de Sevilia, în sudul Spaniei, a anunţat Ministerul spaniol al Apărării, informează AFP.
   
"Un (avion de tip) Eurofighter s-a prăbuşit la aterizare, la intrarea pe pistă, la Baza Moron. Era aproximativ ora (locală) 14.15 (15.15, ora României)", a declarat pentru AFP o purtătoare de cuvânt a ministerului, fără să fie în măsură să ofere informaţii despre soarta pilotului.
   
Avioanele Eurofighter sunt construite de către Airbus, grupurile britanic BAE Systems şi italian Finmeccanica.
   
La 19 mai, şeful Diviziei pentru Apărare de la Airbus Bernhard Gerwert a declarat că Airbus Group şi partenerii săi vor fi nevoiţi să înceteze să mai fabrice avioane de Eurofighter, în 2018, în cazul în care nu primesc noi comenzi de export pentru acest avion de luptă.
   
El a adăugat că negocieri sunt în curs pentru vânzarea de avioane de tip Eurofighter în afara Europei, de exemplu în Qatar, Arabia Saudită, Kuwait şi Malaysia.

×
Subiecte în articol: avion prabusit accident aviatic
Parteneri
Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu rămâne în funcție! CSM a decis
x close