Autorităţile din Ungaria au decis reluarea activităţii la uzina de alumină aflată la originea catastrofei ecologice de acum zece zile. Bilanţul deversării de deşeuri toxice a ajuns miercuri la nouă morţi, după decesul unui localnic în vârstă, grav rănit. Un judecător a ordonat eliberarea directorului uzinei, reţinut pentru neglijenţă în serviciu. La noi, lucrurile sunt ceva mai clare. Poluarea a trecut şi aproape că nu a lăsat nicio urmă.
Uzina MAL, care administrează rezervorul de deşeuri toxice, îşi va relua activitatea astăzi sau mâine, potrivit administratorului guvernamental. Acesta spune că situaţia sanitară din zonă este acum "sigură" şi că localnicii evacuaţi pot reveni la casele lor, protejate de un nou dig. Ecologiştii avertizează, însă, că noroiul uscat a răspândit în aer pulberi la fel de toxice.
Reprezentanţii uzinei susţin că au respectat toate normele de siguranţă. O fotografie aeriană din iunie pare, totuşi, să arate că din rezervor se scurgea, deja, noroi toxic. Presa ungară scrie că salariaţii uzinei ştiau de aceste scurgeri, dar fuseseră sfătuiţi "să-şi ţină gura" dacă nu vor să ajungă şomeri. Cu toate acestea, un judecător din Vesprem a stabilit că nu există probe împotriva directorului executiv, reţinut pentru neglijenţă în serviciu. Procuratura va face apel împotriva deciziei.
Iar dacă la ei lucrurile sunt încă neclare, de partea română autorităţile nu au nici cel mai mic motiv de îngrijorare. Valori absolut normale pentru apa Dunării. Cu toate că veştile sunt cât se poate de liniştitoare, specialiştii români vor sta cu ochii pe fluviu şi vor continua să supravegheze parametrii biologici ai acestuia şi în următoarele zile.
Antena 3
Ungaria: Uzina MAL îşi reia activitatea. Directorul, eliberat (VIDEO)
-
Istoria se repetă! Imagini incredibile din timpul cutremurului devastator din Indonezia, 2004
11 Apr, 13:13 | 3 comentarii -
Reuters: Grecii au miliarde de euro ascunşi în case şi devin ţinte foarte atractive pentru hoţi
26 Mai, 10:57 | 0 comentarii -
Un mort şi opt răniţi, în urma unui incident armat într-un oraş din Finlanda
26 Mai, 09:55 | 0 comentarii -
GSP.roCe l-a impresionat pe Bute la cîntarul oficial: "A fost incredibil"
-
AIEA: Activitate importantă şi neobişnuită într-un complex militar iranian
26 Mai, 09:43 | 0 comentarii -
Tată criminal! Şi-a împuşcat fiul în cap la şcoală şi apoi s-a sinucis. Fiica, martoră la execuţie
25 Mai, 23:29 | 5 comentarii
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5






Erotic Massage by VIP Obsession - Enjoy your time in the most erotic way! www.vip-obsession.ro