Antena 3 CNN Externe Uniunea Europeană Marea Britanie nu se grăbește să iasă din UE

Marea Britanie nu se grăbește să iasă din UE

Marea Britanie nu se grăbește să iasă din UE
20 Iul 2016   •   21:01

 Marea Britanie nu va depune cererea oficială de ieşire din Uniunea Europenă (UE) ca urmare a referendumului în favoarea Brexitului "până la sfârşitul acestui an", a declarat miercuri premierul britanic Theresa May, aflată în prima sa vizită oficială în Germania, relatează AFP. 

"Acest lucru nu se va întâmpla până la sfârşitul anului", a declarat ea pentru presă la sfârşitul unei întrevederi cu cancelarul german Angela Merkel, explicând că Marea Britanie are nevoie de timp pentru a pregăti această etapă. 

Totodată, premierul britanic a afirmat că doreşte să aibă o relaţie "constructivă" cu Germania şi alţi parteneri europeni pentru a asigura plecarea "sensibilă şi organizată" a Marii Britanii din Uniunea Europeană. 

"Desigur, aşa cum vom continua să lucrăm împreună, trebuie de asemenea să negociem ieşirea cu succes a Marii Britanii din Uniunea Europeană", a mai spus ea. "Acest lucru necesită timp şi o muncă serioasă şi detaliată, însă, atâta timp cât suntem membru al UE, vom respecta drepturile şi obligaţiile care ne revin", a subliniat şefa guvernului de la Londra. 

Ea a afirmat că Marea Britanie are nevoie de timp pentru a-şi stabili obiectivele înainte de a invoca Articolul 50, procedura oficială pentru părăsirea Uniunii Europene. 

Theresa May a afirmat că este clar faptul că populaţia Marii Britanii doreşte un control mai mare asupra imigraţiei, însă a subliniat faptul că relaţiile comerciale bune sunt vitale pentru economie. 

"Este foarte clar pentru mine că unul dintre mesajele pe care britanicii l-au dat prin votul lor în favoarea Brexitului este acela că ei doresc un control asupra circulaţiei persoanelor din Uniunea Europeană. Desigur, acesta va fi unul dintre subiectele pe care le vom analiza", a mai spus ea în cadrul conferinţei de presă. 

"Este de asemenea clar că ne dorim un acord corect în domeniul comerţului şi cel al serviciilor", a adăugat premierul britanic.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: Marea Britanie Brexit theresa may
Parteneri
Termoenergetica opreşte iar apa caldă şi căldura, 5 zile, în Bucureşti
x close