Antena 3 CNN Externe Uniunea Europeană Ucraina mai face un pas către Europa. Acordul cu UE ar putea fi semnat la 17 sau 21 martie

Ucraina mai face un pas către Europa. Acordul cu UE ar putea fi semnat la 17 sau 21 martie

Ucraina mai face un pas către Europa. Acordul cu UE ar putea fi semnat la 17 sau 21 martie
Sursa foto: Foto: Agerpres/Xinhua
10 Mar 2014   •   07:27

Ucraina speră să semneze pe 17 sau 21 martie partea politică a unui acord de asociere cu Uniunea Europeană (UE), a declarat duminică ministrul interimar ucrainean de Externe Andrii Deşciţa, informează AFP.
   
"Acordul politic de asociere ar putea să fie semnat la 17 sau 21 martie", a declarat Deşciţa într-un interviu pentru postul de televiziune 1+1.
   
O reuniune a miniştrilor de Externe este prevăzută pe 17 martie. Data de 21 martie este a doua zi a unui summit al şefilor de stat şi guvern din UE.
   
Anunţul apare în contextul în care peninsula ucraineană Crimeea se află, de la srşitul lui februarie, sub controlul forţelor ruse.
   
Parlamentul prorus din Peninsula Crimeea a prevăzut să organizeze la 16 martie un referendum, considerat ilegal de către Kiev şi occidentali, privind o alipire la Rusia.
   
Autorităţile ucrainene au renunţat, la sfârşitul lui noiembrie, să semneze un acord de asociere, aflat în pregătire de trei ani, declanşând o mişcare de contestare fără precedent care a condus la o baie de sânge, la Kiev. Peste 100 de persoane au fost ucise.
   
Viktor Ianukovici a fost destituit de facto din funcţia de preşedinte al ţării de către Parlament la sfârşitul lui februarie.

×
Subiecte în articol: Rusia Proteste Ucraina
Parteneri
O dronă militară s-ar fi prăbuşit în apropiere de Brăila
x close