Vaccinul anti-AH1N1 se găseşte în Ungaria. Află cât costă şi cum poate fi cumpărat (VIDEO)
Mai este, însă, o veste. Bună, s-ar putea zice. Vaccinul AH1N1 poate fi cumpărat! E adevărat, nu din România, ci de la vecini. Mai precis, din Ungaria, acolo unde mult-râvnitul vaccin se vinde deja în farmacii. Costă doar 7 euro, adică 30 de lei, şi poate fi luat cu o reţetă de la medic. Fie el şi din România.
Informaţiile despre vaccin se pot afla în câteva secunde. De pe Internet. Site-ul Agenţiei Medicamentului din Ungaria pune la dispoziţia oamenilor lista farmaciilor în care este vândut vaccinul. Adresă, număr de telefon, tot. Numai în Szeged sunt peste 60 de locaţii. În Debreţin - alte 50. În total, sunt peste 2.000.
Părerile privind vaccinul sunt împărţite. Unii susţin că este bun. Alţii sunt, însă, sceptici. Mai ales ca vaccinul unguresc nu are certificat UE.
Autorităţile maghiare nu par prea deranjate de acest aspect. Au pus medicamentul la dispoziţia cetăţenilor şi sunt siguri că funcţionează. Au cerut producătorului 6 milioane de doze. După ce îşi va asigura necesarul propriu, Ungaria va vinde vaccinul în state non-membre UE. Au deja comenzi ferme din 60 de ţări.
"Firma a produs 4 milioane de vaccinuri care vor ajunge la oameni pe gratis. Ungaria are 10 milioane de locuitori. (...) Două milioane de bucăţi pot fi cumpărate din farmacii", susţine dr. Lehel Ferenc, directorul de sănătate publică regională.
Altfel spus, vecinii şi-au rezolvat problema. În România vaccinul nu există. Încă. Iar când va apărea, tot nu va ajunge în farmacii.
Vor fi vaccinaţi, în prima fază, 1,3 milioane de oameni. Adică în jur de 5% din populaţie. Batrânii şi personalul din spitale, poliţiştii de frontieră, elevii şi studenţii din Iaşi şi Bucureşti. Restul, într-o a doua etapă.
Observator
-
Istoria se repetă! Imagini incredibile din timpul cutremurului devastator din Indonezia, 2004
11 Apr, 13:13 | 3 comentarii -
SUA: Gardian ucis în timpul unei revolte la o închisoare din Mississippi
21 Mai, 12:28 | 0 comentarii -
NATO nu va interveni militar în Siria
21 Mai, 12:21 | 0 comentarii -
GSP.roReghecampf e alesul! » Stoichiţă şi-a încheiat aseară mandatul pe banca Stelei şi deja a fost înlocuit
-
Kate, ducesa de Cambridge, reverenţă ca la carte în faţa Principesei Margareta a României
21 Mai, 12:14 | 0 comentarii -
Yemen. Cel puţin 50 de morţi în urma unui atac sinucigaş cu bombă
21 Mai, 11:41 | 0 comentarii
-
Hahahahahaha...lasa base ii mai important ca tu si "guvernul" Boc sa castigati alegerile ce conteaza sanatatea romanilor sunt sigur ca tu te-ai vaccinat deja, pacat ca nu da gripa porcina si in politicieni ce bine ar fi....
-
http://www.youtube.com/watch?v=zZ-bcUfo67w
http://antivaccin.freehostia.com/ -
http://www.healthday.com/Article.asp?AID=632578
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5






Pentru disperatul @antivaccin care posteaza linkuri idioate: Lumea e deja isterizata. Nu are nevoie de inca un bou care sa ii sperie. Du-te tu frumos si consulta un doctor (psihiatru).