Veneţia demascată. O incursiune turistică în cetatea de pe insule (FOTO)

ANTENA3.RO - EXCLUSIV ONLINE //

S-a stins viaţa falnicei Veneţii,
N-auzi cântări, nu vezi lumini de baluri;
Pe scări de marmură, prin vechi portaluri,
Pătrunde luna, înălbind pereţii
(...)
La peste 125 de ani distanţă de când Mihai Eminescu a scris poemul "Veneţia", "cetatea de pe insule" a prins viaţă, ca în fiecare an, pentru 11 zile. Între 6 şi 16 februarie, Veneţia s-a deghizat într-un oraş viu, însă odată cu intrarea în Postul Paştelui atmosfera de carnaval şi-a regăsit sfârşitul.

"Carnavalul de la Veneţia" este menţionat pentru prima oară în documentele anilor 1200, când Senatul Republicii a numit ziua dinaintea Postului Paştelui zi de sărbătoare. În secolul 17, carnavalul avea să devină deja o mare atracţie pentru turiştii din Europa de Nord, iar la mijlocul secolului 18 se spunea că vizitatorii contribuiau decisiv la economia Veneţiei. Desfiinţat în 1797, când Republica a fost cucerită de Napoleon Bonaparte şi cedată apoi Austriei, şi interzis în Regatul Italiei odată cu apariţia legilor fasciste ce pedepseau portul măştii în public, "Carnavalul de la Veneţia", care în ultima jumătate de secol devenise un eveniment cu costume destinat copiilor, a renăscut în 1979 la iniţiativa unor părinţi şi lideri locali. Abia un an mai târziu avea însă să fie organizat ceea ce localnicii au numit "singurul carnaval cu adevărat veneţian", un carnaval la care au luat parte aproape numai ei. Apoi au revenit turiştii.

Veneţia este însă mai mult decât un carnaval, iar în restul anului ceea ce pentru turişti pare o distracţie inedită pentru localnici este un adevărat calvar: numeroasele poduri ce îngreunează deplasarea terestră, umiditatea ce afectează lucrările de reabilitare ale clădirilor aflate într-o continuă degradare, mirosul etc. Din aceste motive, populaţia Veneţiei înregistrează un declin, iar oraşul se transformă lent, dar sigur, într-un parc de distracţii. Veniceland, dacă vreţi. De la aproximativ 121.000 de locuitori în 1966, populaţia din oraşul istoric a scăzut la 61.000 de locuitori în 2007, un sfert dintre care sunt pensionari. Motivul? Cuplurile tinere tind să se mute în zonele care le oferă confortul unei maşini, preţuri mai mici şi mai puţini turişti. O astfel de zonă este Mestre, oraşul de la celălalt capăt al Podului Libertăţii.

(...)
Ca-n ţintirim tăcere e-n cetate.
Preot rămas din a vechimii zile,
San Marc sinistru miezul nopţii bate.

Cu glas adânc, cu graiul de Sibile,
Rosteşte lin în clipe cadenţate:
"Nu-nvie morţii - e-n zadar, copile!"



Niciunul dintre cei 50.000 de vizitatori zilnici ai insulei (medie realizată la nivelul anului 2007) nu reuşesc să învie morţii, însă fiecare dintre ei explorează ceea ce este, dacă lăsăm problemele deoparte, o bijuterie pe ape. Aici, o plimbare cu gondola pe canal, pe sub podurile arcuite, la lumina lunii, defineşte romantismul.

Dacă nu te poţi îndrăgosti de Veneţia, nu te vei îndrăgosti niciodată, Geoffrey Palmer, renumit actor englez.

Odată parcurs Podul Libertăţii ajungeţi în Piazzale Roma, unde maşina este înlocuită cu o pereche de pantofi confortabili sau cu una dintre ambarcaţiunile ce pornesc la drum pe "Canal Grande" şi celelalte canale înguste ce şerpuiesc pe lângă palate fastuoase şi biserici grandioase.

Marele Canal al Veneţiei este de o grandoare incomparabilă. Pentru 4 kilometri, acest Champs-Elysees apos te poartă printr-un canion arhitectural fantastic, căptuşit cu palate în stil rococo, vile maure, biserici gotice şi baroce împodobite cu frescele celor mai mari artişti renascentişti şi răzleţele magazine de zi cu zi, pieţe sau bănci. Într-o zi oarecare, viaţa şi moartea trec una pe lângă cealaltă pe "Canal Grande". Fie că este vorba despre un feribot plin cu japonezi din care sclipesc bliţurile, o ambarcaţiune care colectează gunoiul, o gondolă de gală ce duce mirii la biserică sau un cortegiu funerar pe care "Charon"-ul veneţian îl călăuzeşte spre insula-cimitir San Michele.

Veneţia este dantelată de 450 de poduri, însă doar trei îndrăznesc să traverseze "Canal Grande": Ponte degli Scalzi, în apropierea gării Stato Santa Lucia, celebrul Rialto cu micile şi aglomeratele magazine şi, în final, Ponte dell'Accademia ce face trecerea din cartierul San Marco spre Galeriile Accademia din Dorsoduro.

Canal Grande, văzut de pe Ponte dell'Accademia


Ce vizităm
Capătul de linie pentru "Canal Grande" este Piaţa San Marco, centrul politic şi religios al Veneţiei. Bazilica Sfântului Marcu şi Palatul Dogilor domină partea estică a pieţei, în timp ce Muzeul Correr, Cafeneaua Florian - prima din Europa -, Turnul Orologiului şi Campanila întregesc un peisaj impunător. Acestea, alături de Colecţia excentricei Peggy Guggenheim (foto jos), de biserica Santa Maria Gloriosa dei Frari şi Muzeul Istoric Naval (Museo Storico Navale) sunt destinaţii obligatorii pe itinerarul fiecărui turist.



Basilica di San Marco
Cea mai cunoscută biserică a oraşului a devenit unul dintre cele mai pure exemple de artă bizantină. Faţada şi interiorul au fost ornate de-a lungul anilor cu 4.000 de metri pătraţi de mozaicuri splendide şi excepţionale opere de artă. Podeaua, de asemenea din mozaic de piatră de diverse culori, a fost aşezeată la niveluri diferite pentru a reprezenta marea. Iniţial parte a Palatului Ducal şi capelă a dogilor, Bazilica Sfântului Marcu a devenit Catedrala oraşului în 1807. Clădirea din zilele noastre datează de la jumătatea secolului XI, iar sub altarul principal se găsesc acum rămăşiţele pământeşti ale Sfântului Marcu. Acesta este însă prezent şi în oraş, precum şi în întreaga istorie, prin omniprezentul leu înaripat care îl reprezintă, deseori înfăţişat cu două labe în mare şi două pe uscat, ca simbol al aşezării geografice a Veneţiei.

Intrarea în bazilică este gratuită, însă se percep taxe pentru vizitarea Muzeului (unde se află faimoasă cvadrigă cu cai din bronz placaţi cu aur), Pala d'Oro (un superb paravan de aur decorat cu 1.927 de pietre preţioase) şi Tezaurului. Taxă parcă şi la Loggia dei Cavali (balcon cu vedere spre Piaţa San Marco, unde pot fi admirate replici ale cailor din muzeu. Pentru 8 euro/persoană puteţi vizita şi Campanile di San Marco, turnul de 98,6 metri cu clopot al bazilicii, aflat în imediata apropiere a Catedralei.



Palazzo Ducale
Timp de 900 de ani, între 697 şi 1797, această construcţie a servit drept reşedinţă pentru 120 de conducători ai oraşului, numiţi dogi. Cu aspect de fortăreaţă în secolul IX, când a fost construit, Palatul Dogilor îmbină acum stilurile gotic, bizantin şi renascentist. Veţi începe intinerariul urcând Scara de Aur, numită aşa datorită stucaturilor clasice cu foiţă de aur de 24 de carate care încadrează frescele, şi veţi trece prin încăperi precum Sala Marelui Consiliu (decorată cu pânze care descriu victoriile Veneţiei), Sala Senatului, Sala Scutului (unde regăsim globuri imense şi hărţi pictate pe pereţi ce redau Lumea aşa cum era ea în 1762), Apartamentul Dogelui sau Sala Armelor, în fiecare încăpere regăsindu-se panouri explicative în italiană şi engleză.

Urmează închisoarea, cu un fascinant labirint de celule în care se mai pot vedea inscripţiile lăsate de unii deţinuţi sau cele noi lăsate de vizitatori, din ciclul "Ion + Maria = Love", şi Puntea Suspinelor (Ponte dei Sospiri). Numele acestui pod, dat de Lord Byron în secolul 19, vine de la sugestia că, atunci când treceau peste Rio di Palazzo, prizonierii care erau duşi din camerele de interogare spre vechile închisori suspinau la vederea pentru ultima oară a frumoasei Veneţii şi a libertăţii. Dacă urmaţi traseul clasic până la final, ieşirea din Palazzo Ducale o veţi face pe lângă Scara Titanilor, numită astfel datorită celor două statui colosale ale lui Marte şi Neptun. Acestea au fost sculptate de Sansovino în 1567, ca simboluri ale puterii veneţiene, şi aveau menirea să îi intimideze pe demnitarii care veneau în vizită.

Un bilet normal de acces la Palatul Dogilor costă 12 euro, dar permite intrarea şi la Muzeul Correr, Muzeul de Arheologie şi Biblioteca Marciană.



Museo Storico Navale
Dacă pentru o colecţie de picturi veneţiene cu capodopere de Tiţian, Bellini şi Giorgione veţi dori să mergeţi la Galeriile Accademia, iar pentru "Pasărea în văzduh" a lui Constantin Brâncuşi va trebui să vizitaţi Colecţia Peggy Guggenheim - cel mai important muzeu italian de artă europeană şi americană a secoului XX -, Muzeul Istoric Naval vă poartă în vremurile în care Veneţia era o putere militară şi comercială.

Este un rai pentru pasionaţii de navomodelism şi "doar" impresionant pentru ceilalţi vizitatori. În acest şantier naval de trei etaje găsim expuse numeroase tipuri de ambarcaţiuni, vechituri chinezeşti, Galeriile Suedeze şi exponate din cel de-Al Doilea Război Mondial, precum faimoasele torpile ale unităţilor de scafandri ale Flotei Maritime Italiene. Punctul maxim de atracţie este Bucintoro, o replică a navei ceremoniale a dogelui, bogat decorată cu statui alegorice.

Muzeul este deschis de luni până sâmbătă, însă doar în intervalul 8:45 - 13:30, iar tichetul de intrare costă doar 1,55 euro de persoană, banii fiind donaţi institutului "A. Doria", pentru orfanii marinarilor.




Odată ieşiţi din muzeu puteţi face o plimbare pe Via Garibaldi din apropiere, un bulevard plăcut, plin de cafenele vara, destul de pustiu iarna. Numele l-a primit în 1866, când generalul Giuseppe Garibaldi a intrat în Veneţia în cadrul campaniei sale prin Italia pentru unificarea ţării. Abăteţi-vă şi spre Giardini (grădinile publice), pentru construcţia cărora au fost demolate patru mănăstiri.

Veneţia localnicilor, în apropiere de Via Garibaldi


Plimbările pe apă
Totuşi, dacă vizita la Muzeul Naval v-a făcut poftă de o plimbare cu gondola, iată câteva detalii pe care trebuie să le cunoaşteţi. Locurile tradiţionale de unde acestea îşi încep traseul sunt Piaţa Sf Marcu, Podul Rialto, Piazzale Roma şi gara. Tarifele se învârt în jurul sumei de 70 de euro pentru o oră, însă gondolierii pot cere şi mai mult. Puteţi să negociaţi preţul pentru o durată mai scurtă sau puteţi împărţi tariful cu până la alte cinci persoane, însă întotdeauna să aveţi grijă să stabiliţi preţul înainte de plecare.

Preţul este un pic cam piperat, dar trebuie să înţelegeţi că întreţinerea şi costurile ambarcaţiunii sunt şi ele pe măsură. Lungă de 11 metri şi grea de 350 de kilograme, o gondolă costă în zilele noastre aproximativ 25.000 de euro. Dacă pe vremuri puteau fi admirate mii de gondole vopsite în culori vii, acum acestea au rămas în jur de 400 şi sunt doar negre, ca rezultat al unei hotărâri senatoriale pentru a preveni afişarea excesivă a bogăţiei. Tricourile în dungi alb-bleumarin ale gondolierilor şi pălăriile lor de paie cu fundă roşie întregesc şi ele peisajul, însă iarna sunt folosite doar de decor, căciulile şi gecile groase fiind preferate contra gerului.

O variantă ieftină pentru o călătorie cu gondola o reprezintă şi Traghetto, care este de fapt un feribot-gondolă (de dimensiuni un pic mai mari) ce face trecerea peste Canal Grande în anumite puncte cheie. O călătorie cu Traghetto costă 0,5 euro de persoană, dar durează maxim un minut şi cu siguranţă nu este romantică. Bonus: tradiţia cere să staţi în picioare când folosiţi acest mijloc de "transport", dar nu se supără nimeni dacă veţi dori să vă aşezaţi.


Podul Rialto


Vaporetto este un autobuz acvatic, care în afară de cursele obişnuite pe Canal Grande oferă şi rute rapide către insulele din apropiere. Vezi detalii despre tarife pe site-ul oficial al ACTV.

Din San Marco puteţi merge spre zona de sud a lagunei unde se află Lido, un litoral permanent ce atrage între lunile iunie - septembrie celebrităţi şi localnici deopotrivă. Punct cheie în apărarea Republicii datorită amplasării la marginea Golfului Veneţiei, Lido a devenit renumită graţie romanului "Moarte la Veneţia" a lui Thomas Mann. Aici este singurul loc unde puteţi merge cu maşina sau bicicleta.

Fondamente Nuovo este portul clasic pentru deplasările spre insulele din nord: Murano, Burano, Torcello.

Torcello se află la o oră de mers cu feribotul şi este amplasamentul iniţial al Veneţiei, din secolele 5-7. Cu timpul canalele s-au înfundat şi populaţia a fost decimată. Azi se mai află aici câteva familii de grădinari şi pescari, magnifica biserică a Sfântului Fosca din secolul 11, dar şi un uimitor mozaic aflat în cea mai veche clădire a lagunei, Bazilica Torcello, catedrala fondată în anul 638.

Burano este o insulă mică şi pitorească, locuită în prezent de pescari. Este renumită pentru casele mărunte şi vopsite în culori deschise, iar renumele i-l datorează meşteşugului producerii dantelei. Chiar şi azi câteva femei îşi mai forţează ochii împletind dantela, însă multe articole sunt importate. Pentru originale există un muzeu local cu o expoziţie permanentă.

Murano. Dacă v-aţi cazat la un hotel din Veneţia sunt şanse mari să aveţi în cameră un candelabru din sticlă de Murano. În 1291, refugiaţii acestei insule au primit dreptul de a produce sticlă printr-un decret dogal şi în anii 1500 Murano dezvoltase deja tehnici complexe de suflare şi topire a sticlei, păzite cu străşnicie. Monopolul a durat doar până în secolul 17, dar renumele a rămas. Peste 4.000 de exponate pot fi văzute la Muzeul Sticlei, unde vedeta este un candelabru extraordinar din 1864, alcătuit din 356 de piese lucrate manual şi care cântăreşte 330 de kilograme.



Cazare, mâncare, shopping
Şi dacă tot am amintit de cazare, vă menţionez că aceasta este de două tipuri în Veneţia: ieftină şi convenabilă. Ieftină este în special în zonele mai îndepărtate de centru sau chiar în Mestre (de unde o călătorie dus-întors cu autobuzul costă 2,2 euro pentru o persoană), iar convenabilă este în cartierul San Marco, unde obiectivele importante sunt la maxim 10 minute de mers pe jos. Există şi o variantă care îmbină perfect cele două tipuri de cazare, aceea de a vizita Veneţia în lunile de iarnă, cu riscul de a prinde Piaţa San Marco inundată în perioada Acqua Alta. În luna ianuarie, spre exemplu, o cameră dublă la Hotel Dell'Opera (trei stele, în vecinătatea La Fenice) costa 70 de euro, pe când pe perioada Carnavalului ajungea şi la 400 de euro pe noapte.

Sarde in Saor (sardine prăjite, marinate în amestec dulce-acru de ceapă, stafide negre şi seminţe de pin), Fegato alla Veneziana (ficat de viţel cu ceapă şi oţet) sau Spritz-ul (vin alb, bitter, Aperol şi apă minerală) reprezintă doar câteva dintre specialităţile cu care vă ademenesc localnicii în restaurante sau osterii. Atenţie totuşi la costurile ascunse, precum taxele de loc sau de meniu (până la 5 euro de persoană pentru că vi se aduce meniul la masă). O variantă convenabilă este meniul turistic, compus în general din paste, la primul fel, friptură, la felul doi, şi în unele locuri desert. Deşi este puţin diversificat, acest meniu vă scapă de orice alte taxe şi are bacşişul (servizio) inclus, care altfel mai reprezintă 12% din totalul notei de plată.

Pe lângă o cazare ieftină, în luna ianuarie găsiţi şi reduceri la magazine. Nu vă aşteptaţi însă la minuni, pentru că gama de produse este una de lux, firme precum Gucci, Versace sau Louis Vuitton împânzind oraşul alături de magazinele cu suveniruri. De altfel, acest aspect reprezintă o altă nemulţumire a localnicilor, care îşi pot procura alimente doar din câteva locaţii, ce le poţi număra pe degetele de la mâini. Bucuraţi-vă de prospeţimea fructelor comercializate în bărcile-aprozar şi nu vă lăsaţi ispitiţi de produsele false ale vânzătorilor ambulanţi, pentru că şi voi riscaţi o amendă de până la 10.000 de euro.

Vitrină delicatese

Vitrină măşti

Veneţia la două zile şi două anotimpuri distanţă


Câteva informaţii utile:
- două aeroporturi servesc Veneţia cu turişti. Marco Polo se află la Tessera, 8 km nord de oraş, iar cel din Treviso se află la 30 de kilometri. Există legături permanente de autobuze între Veneţia şi aceste aeroporturi, cursele fiind sincronizate cu fiecare zbor şi având tarife între 3 şi 5 euro de persoană. Programul complet şi tarifele pot fi consultate pe site-ul oficial al ATVO.
- dacă veniţi cu maşina personală şi o lăsaţi în parcarea de pe Tronchetto, aveţi grijă că nu există agenţi de parcare. Nu daţi astfel cheile niciunei persoane care pretinde acest lucru.
- la hoteluri, magazine, restaurante sau obiective turistice nu veţi avea probleme în a găsi pe cineva cu care să vorbiţi în engleză, însă localnicii, şoferii de autobuze sau chiar persoanele de la casele de bilete vor vorbi mai degrabă în italiană.
- dacă vă rătăciţi în Venezia, întotdeauna localncii vă vor spune să mergeţi înainte, cu valul de turişti, şi cu siguranţă veţi ajunge într-o zonă importantă de unde vă puteţi reorienta mai bine. Indicatoarele cu San Marco, Rialto, Ferrovia (gara), Piazzale Roma sau Accademia sunt de asemenea omniprezente. Nu e însă rău să vă rătăciţi un pic pentru a vedea adevărata viaţă veneţiană.
- dacă vizitaţi Veneţia vara, înarmaţi-vă cu creme şi pastile pentru ţânţari. Sunt o pacoste.
- economisiţi bani cu abonamente pe Vaporetto sau pachete pentru obiectivele turistice.
- nu vă luaţi bagaje în exces, pe care să nu le puteţi căra în drumul spre şi de la hotel.

Cornel Preda, Antena3.ro